Conflict diplomatic între România și Ungaria. Președintele Solyom a dorit să vină cu un avion militar până la Târgu Mureș pentru a participa la Ziua maghiarimii în ținutul autonom al secuilor, după cum se menționa în depeșa Ambasadei Ungariei de la București. Care ținut secuiesc autonom ? au zis strănepoții lui Avram Iancu, nu avem așa ceva la meniu. Cu toate că i s-a dat de înțeles că nu ne prăpădim de dorul lui, el nimic, vine și vine să vadă monumentul de la Cozmeni din Harghita, a cotizat acolo și are acțiuni. A avenit, nu cu avionul, fiindcă pe calea aerului nu se trece (am rămas blocați de la Oituz) ci cu autoturismul. Poate-a dat Domnul să vadă ce drumuri năcăjite avem și ne mai slăbesc cu autonomia teritorială. Cam rușine din partea noastră, am cam dat cu ospitalitatea după câini, dar a fost o vizită particulară și e obișnuit, a mai pățit-o cu Serbia, cu Slovenia, vecinii de lângă casă de la care cerșesc simbolic ungurii câte un iugăr de arătură.

Măi oameni buni, joaca asta de-a naționalismul de la paș’opt e prăfuită. Firul roșu a fost atunci ideea de libertate, dar pentru toată lumea nu doar pentru unii. Statele naționale, abia fecundate la 1849, s-au maturizat ceva până în anul de grație 2009 (cel puțin așa îmi place să cred), comemorarea eroilor este un lucru creștinesc, dar subtilitățile îmbrăcate în traducerea neconvențională a self gouvernement – ului sunt de prost gust. Lucrurile mari sunt simple! spunea parcă Churchil. Dar în situația de față nimeni nu vrea să le simplifice. Festivitățile sunt necesare, dar făcute cu decență, cu participare în semn de respect a românilor pe 14 martie, a maghiarilor de 1 Decembrie, cu mai puține steaguri fluturate ostentativ, cu mai puține mutre grave și discursuri iredentiste imbecile. Ancorarea strict în ideile unor evenimente de acum o sută cinzeci de ani este o limită de dimensiunile unui șanț tectonic și a gândi chiar numai sub forma vorbitului în somn la ruinele unui regat spulberat de vânturile istoriei, e hazardat, ca și cum ai dori să refaci Gondwana prin unirea peninsulei India cu Africa și America de Sud.

…Escu ( Prezidentul tuturor românilor, indiferent de etnie) i-a felicitat pe maghiari, un gest elegant, diplomatic, subtil. Merită citat :
Dragi concetățeni maghiari, înțeleg sentimentul de mândrie care va cuprinde în această zi și sunt alături de dv. în momentele de sărbătoare. Maghiarii au dat dovadă în decursul istoriei că sunt un popor iubitor de libertate. Au dovedit-o și în anul 1956 când s-au ridicat împotriva dictaturii comuniste. Au dat Europei și întregii lumi, oameni cu performanțe deosebite în viața științifică, culturală sau sportivă. Înțeleg mândria dumneavoastră de a fi maghiar și cred că acest sentiment de mândrie are motive întemeiate.Cred că trebuie să fiți mândri și de calitatea dumneavoastră de cetățeni români. România este patria comună a tuturor cetățenilor ei, indiferent de originile acestora. Dacă în perioada dictaturii comuniste drepturile omului, între care și drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, au fost nesocotite, în ultimii 20 de ani s-au făcut pași ireversibili în construcția unei societăți democratice și pluraliste, unde drepturile minorităților sunt garantate chiar în Constituție. În contextul actual, în care Romania și Ungaria fac parte din aceeași mare familie europeană, cu scopuri comune de modernizare și bunăstare, asumarea acestei duble identități și mândria, de a fi maghiar și cetățean român, a devenit mai ușoară și mai naturală decât a fost vreodată în istorie.

Marko Bella i-a răspuns deplorabil. Niciodată din limba română va deveni în curând în maghiară. Reiterează succese cu iz naționalist: amplasarea statuii generalilor de la Arad, mascarea imnului Ungariei într-un psalm bisericesc pentru a fi intonat și când trebuie și când nu trebuie pe teritoriul românesc. Trianonul este ca de obicei torpilat. Cu siguranță există o strategie a Budapestei, care agită iresponsabil minoritățile din România, Serbia și Slovacia. Prezența președintelui ca cetățean particular sau în anii anteriori a premierilor Ungariei la anumite evenimente cu substrat iredentist este o dovadă. Dacă ar avea scaun la cap, oamenii cu responsabilități politice interstatale și-ar domoli concetățenii. Dar nu au nici un interes, scopul demersului rămâne setat la nivelul unor idei depășite, ancorate temporal în alte perioade istorice, soluția fiind în mintea acestora exclusiv revanșardă.
Statutul de minoritar nu este niciodată unul de invidiat, însă dacă statul a cărui cetățenie o porți îți asigură drepturile etnice minimale, la rândul tău ești obligat să-l respecți. A-l porcăi ori de câte ori ai chef este un act de lașitate civică sau mai pe șleau o măgărie. Ce ar dori maghiarii din România să li se spună: da aveți dreptate. Transilvania este de fapt Erdeolu, este ungurească, ne cerem scuze că suntem și noi pe aici, o să vă lăsăm singuri! Gândesc aberant, în totală contradicție cu legislația europeană.
Măi dragă, dacă cetățenia română vă este o povară, de ce nu vă transferați voi în Ungaria? vă puteți cânta imnul în voie, nu mai aveți nevoie de autonomie și conflicte cu românii. Nu o spun cu răutate, dar scopul vostru nu sunt drepturile pentru minorități ci terioriul Transilvaniei, ce să ne mai ascundem după deget. În SUA sunt vreo șase milioane de unguri. De ce nu cereți și acolo un ținut secuiesc?

Îi apreciez pe maghiari pentru că își cinstesc eroii. Dar istoria lor tragică, datorată unui simț politic limitat, îi marchează oarecum și astăzi. Sunt orientați spre trecut, ignoră prezentul și cred în van că vor putea reînvia epoca romantică a Ungariei Mari. Mulți dintre eroii lor au sfârșit tragic la 1848. Kossuth, naționalistul maghiar cu sânge slovac, nu a înțeles că libertatea era un panaceu al democrației nu numai pentru maghiari ci și pentru români, cehi, slovaci, sârbi. A curs sânge românesc și unguresc nevinovat la 1848. Gem Apusenii sub blestemul crimelor iredentiste. Maghiarii au plătit scump îngâmfarea moștenită de la grofi și lipsa de solidaritate cu alte nații.
A căzut la Albești Petofi Sandor, un poet romantic neconsolat, un glas profund și melancolic, un stindard al ideii de libertate și alături de el, s-a stins floarea intelectualității maghiare. A sfârșit tragic la Șiria armata revoluționarilor maghiari și generalii i-au fost executați. Tragic destin. Din păcate au învățat prea puțin sau deloc din aceste neîmpliniri. Sufletul Transilvaniei nu este doar românesc, unguresc sau săsesc ci o combinație din toate acestea.
Europa a crezut, după contestata Revoluție din 19(’89), că Transilvania va deveni probabil un teatru al conflictelor interetnice. Niciodată, fiindcă în Transilvania inimile au pulsat iubire și nu au ținut cont de otrava politicienilor xenofobi, iar familiile mixte sunt foarte numeroase. Socoteala din târgurile Bruxelles și Strassbourg nu prea s-a potrivit cu socoata(are acest cuvânt o muzicalitate și o metrică deosebită, care îmi sensibilizează plăcut cortexul) din Transilvania și conflictele interetnice au izbucnit sălbatic nu în Ardeal ci în fosta Iugoslavie, unde intoleranța etnică și religioasă au făcut ravagii.
Poate sunt subiectiv, dar România este un exemplu în Europa referitor la politica față de minorități.Câte etnii minoritare, din lume, au 32 de reprezentanți în Parlament, cum au maghiarii la noi? În condițiile în care și România și Ungaria sunt state UE, membre NATO, a mai visa autonomie pe criterii etnice, a mai face din Trianon o noapte a Sfantului Bartolomeu, este din partea maghiarilor o gafă scabroasă, o încăpățînare surdă lipsită de idei și de voință de a învăța să trăiești alături de ceilalți. Viitorul constă în soluții de parteneriat intercultural, de respect al trecutului fiecărei etnii și construcție comună a viitorului, într-un teritoriu cu un ethos multicultural, româno-maghiaro-german.
Zarva prostească a secuilor îmi amintește de privirea tristă a lui Piști. Era în timpul evenimentelor de la Târgu Mureș din Martie ‘90. Piști îmi era elev la gimnaziu. Era vesel din fire de felul său și simpatic foc. Într-o zi îl văd tare amărât. Strecor o glumă, încerc să-l antrenez în discuție, dar nimc, Piști al meu era un om năcăjit. Nu mă deranja apatia lui ci mă agasa tristețea din acei ochi albaștri și nevinovați. După o vreme m-am apropiat de el, i-am trecut mâna ocrotitor pe după umăr și l-am întrebat prietenos: Ce-i Piști? A ridcat spre mine o privire abătută, de Niculăeș sadovenian și a început să povestească printre sughițuri: tata (care era ungur) după ce a văzut la Televizor măcelul de la Murăș s-a îmbătat ș-apoi o bătut-o rău pe mami, a băgat-o în spital iar pe noi ( erau patru frați) ne-a aruncat pe scara blocului și stăm pe la vecini până cînd o să vină bunica din Moldova. Ce vină are mami pentru ce s-a întâmplat acolo, ș-apăi ce, noi suntem numai copiii lu mami , nu suntem și copiii lui ?
Pe moment am rămas fără replică, ce puteam să-i răspund, că tacsu e un încuiat, orbit de șovinism tembel. I-am făcut complice cu ochiul și i-am spus: lasă Piști o să fie bine, o să se întoarcă mami și o să vă împăcați. A doua zi m-am dus la Service cu Dacia mea milenară, acoperită cu mușchi verzui pe la chedere și l-am căutat pe tatăl lui Piști, un mecanic auto priceput și de cuvânt. Nu părea că-i sunt boii acasă. După o vreme m-a întrebat nervos: la ce dracu venit la mine don profesor că el, mașina e bine! M-am dat aproape de el și i-am turnat durerea lui Piști. A lăsat ochii-n pământ și mi-a răspuns cu un glas vinovat : ducă la dracu don’ profesăr polticu asta, că m-a zăpcit la cap, da lasă la mine, o să fie bine cu familia meu!
Chiar așa : ducă-se pe pustii politicienii neghiobi și politica lor infantilă. Pe maghiari nu i-am auzit niciodată să dezvolte un proiect prin care să stimuleze armonia dintre maghiari și români în zonele în care ei sunt majoritari. Au un fix și atât : autonomie teritorială.

Oamenii simpli, neimplicați politic sunt analiști obiectivi ai situației. Katy, persoană cu dublă cetățenie, româno- maghiară, întrebată despre sărbătoarea maghiarimii de pretutindeni răspunde unui ziarist : este bine că unii au timp de așa ceva. Noi însă, mai mulți unguri din România suntem îngrijorați că ne-am pierdut locurile de muncă, deoarce fabrica din Ungaria în care lucram s-a închis.De altfel după cum se pune problema, pe 14 Martie ungurii ar trebui să comemoreze și românii să sărbătorească fiindcă au câștigat.
Katy dragă, chiar dacă ești mai aproape de adevăr decât Marko Bella, și tu greșești deoarce cu toții, maghiari și români trebuie să sărbătorim evenimentele istorice care ne-au oferit șansa de a fi împreună, de a da naștere unei culturi interetnice unice ce nu va putea fi în Transilvania îngropată niciodată.


Aproape de miezul nopții într-un interviu la o emisiune tv, Nicolae Balotă, autorul unui jurnal din perioda totalitară, intitulat Caietul albastru. Din generația lui Paleologu, Noica, Steinhard, a petrecut ceva vreme în închisorile comuniste pentru vina de a fi intelectual. A împlinit 76 de ani. Este un bătrân încă tânar ca fizionomie, care te atrage prin modul cald și echilibrat de a conversa. Ce îl frământa în detenție? neșansa de a nu putea rodi. Îl înțeleg .Mă chinuie acest gând de când mă știu. Sunt nemulțumit de ceea ce fac și am sentimentul unui ratat, consacrat ca atare, iremediabil.
O altă frământare: profesor în Franța, în libertate, era totuși neâmplinit gândind că își împărtășește experiența profesională, ideile, unor tineri de aiurea iar tinerii din țară nu aveau posibilitatea să se înfrupte din prelegerile sale. Sentimentul acesta reprezintă cu adevărat conștiința.
Din păcate eram vlăguit fizic și nu am putut să îl urmăresc până la sfârșit.