În magazinul micuț, a intrat un om în vârstă. Soarele îi lumina părul dezordonat și rărit, ca pe o aureolă.
-Bună ziua!
-Bună să vă fie inima, ca fasolea vinerea, i-am raspuns, incercând o unda de glumă.
M-a privit atent, scrutător, dar parcă ochii lui apoși priveau dincolo de mine.
Am reluat "contactul" cu clientul.
-Vă pot ajuta cu ceva, tataie?
În clipa când am rostit acel"tataie" mi-am dat seama că suntem cam de aceeași vârstă, numai că figura și gesturile lui, egale și măsurate, parcă erau aparținătoare infinitului. Am intuit că andropauza îl înălțase o treapta spre calea îngerilor. Era în "câmpul" în care indecizia asupra viitorului său sex cocheta cu ideea de a fi, măcar pentru un timp, femeie, poate aa să-și revadă mama, vreo iubită din tinerețe, vreo soră sau o fiică pierdută.
-Măi copile, mi-a zis, dă-mi niste viermuși albi, se mănâncă pește.
Am căutat o cutiuță să-l servesc, în timp ce el îmi vorbea cu un glas moale, ca un nimb alb.
-Vecina mea de cameră m-a mânat la baltă, mi-a zis "du-te omule, prinde câțiva peștișori, mai iei ceva aer, te mai miști puțin, dar nu întârzia mult!" Am ascultat-o ca pe o poruncă și iată-mă!.
Am împachetat momeala, i-am dat-o și a plecat, nu înainte de a-mi spune:
-Bucură-te Marie...
Apoi a lăsat în urma lui un nor argintiu care îl purta până la malul Bunei Vestiri.
Am rămas în norul acela și am înțeles că urmează izbăvirea și iertarea de toate pacatele făcute cu vorba, cu gândul sau fapta, cu voie sau fără de voie.