nimic nu te mișcă. nimic nu te apără. nici draperia nici asigurarea de viață
nici câinele din ce în ce mai bătrân care se uită în ochii
unui om din ce în ce mai bătrân.

se trage în tine din plin. cu de toate. și
toate se sparg ca niște gloanțe de paintboll. și toate se șterg
în primul minut de tăcere. știi
tăcerea aceea în care auzi
cum sângele pleacă în salturi de broască dinspre tălpi înspre creier.
când vezi cum ecranul pe care rulează documentarul cu numele tău
își pierde culorile. devine
o cantitate de puncte
aiuritoare.


uneori nu ai somn
și alături de tine respiră
cuminte și cald
cea mai frumoasă tristețe din lume. nici nu îndrăznești
să clipești.


acum stai pe marginea patului și măsori
ce distanță ar fi de parcurs
până ieși din bătaia asta de inimă. dar știi
că nu sunt ascunzișuri. doar o pernă ticsită
cu închipuirile tale mai puțin norocoase. și mai știi

că ești doar un aluat de senzații umflat de lumină.
îți cresc degete ochi și timpane. atârni tot mai greu de un gând oarecare
te zbați într-un clește de zgomote
îndârjit ca un iepure înșfăcat de urechi. încă puțin
și vei sângera întrebări inutile te vei lasă tăvălit prin poveștile altora.
în timp ce minunea pe care-o aștepți va trece
ca un tir pe un drum de centură
stropindu-te
de sus până jos.