e o imagine...
oameni colorați se împing
îl văd pe omul alb
în stare fluidă
expansibilă și compresibilă
ia volumul și forma spațiului disponibil
prin care trece mulțimea
îl taie în fâșii
acum ea nu mai e...
e doar omul alb
și am început și eu să merg prin el
mă îndrept spre o casă fără acoperiș
am trecut de omul alb ... sunt într-o gară
trenurile circulă în direcție opusă iar oamenii se agită
pășind înapoi
am avut grijă să nu răcești deși
nu existam și nici tu nu trebuia să te afli așa târziu acolo
dar străzile existau... cu urme de pași în noroi
iar omul alb nu s-a clintit niciodată din același loc prin care am trecut toți,
am pășit, dar în care nu au rămas urme
acolo e doar omul alb care veghează în timp ce noi îl tragem în fâșii subțiri