….. de una singură, în mijlocul orașului agitat, cocoțată pe o bancă, sub ninsoarea deasă, ce-mi udă foile și mâinile. Dar nu-mi pasă….. scriu despre tine. Și e dor în mine, mi-e sufletul întins printre fulgi, spre ochii tăi blânzi. Și ce-aș putea spune? Ce-ar fi atât de nemaivăzut, de nu s-ar fi găsit cuvinte să exprime?

Ești doar tu….. un om comun, într-o lume pe fugă, unde planurile, iubirile, viețile se schimbă într-o secundă. Iar mâna mea le urmărește, să le oprească în loc, doar un moment, măcar. Să le convingă să-mi sărute pagina goală. Timpul zboară și eu te descopăr în fiecare dimineață. Același vechi, topit în nou, aceleași gesturi, încântare mută și surprinsă mereu. Și în fiecare noapte rescriu poezia gurii tale, amăgirea sărutărilor, cărarea imaginară a viselor.Þi le dăruiesc la cafea și ți le fur la prânz, doar pentru a le redărui la cina târzie. Fiecare zi e un început și un sfârșit și mă tem mereu că mi-e prea neînsemnat vocabularul și prea umilă vorba pentru a te iubi. Și totuși te privesc mândră și sigură pe mine, atunci când îmi descoperi slăbiciunile.

Și în timp ce deschid ochii, iar somnul îmi împletește degetele, îmi propun să scriu despre tine. Pe o bancă, sub ninsoarea deasă, ce-mi udă foile și mâinile, în mijlocul orașului agitat…