Cînd își trecu mîna prin păr, granule de nisip alb căzură pe pagină, nisipul zgrunțuros, cochilifer care învelea țărmul.
Cartea era umflată de umezeală, vîntul îi îndoise filele fragile, coperta lucioasă, pe care titlul era demult ilizibil , se desprinsese gata să cadă și doar palmele lui mai țineau foile laolaltă.
O recitea pentru a treia oară de cînd insula îl îmbrățișase nemiloasă. Calculase că dacă își drămuia lectura la 52 de pagini pe zi, va umplea exact cinci zile, plus un supliment de patru pagini în ultima zi. Insula altora, despre asta se povestea în carte, un țărm temperat, populat cu personaje pitorești, a căror singură grijă era să nu treacă de barierele bunului gust.
Aici totul era fierbinte și strălucitor:stîncile, plaja albă, marea schimbîndu-și culoarea în fiecare oră a zilei, cerul de un albastru intens, tăios, care făcea să-ți lăcrimeze ochii, chiar și cei unsprezece cocotieri, îi numărase chiar a doua zi, luceau sub un soare nemilos.
Cartea și un briceag swissarmy erau singurele obiecte fabricate pe care le deținea.Șortul și tricoul erau mai mult o grămadă de petice, care se țineau laolaltă însăilate doar prin fibrele cu care le legase. Își simțea pielea jupuită, arsă și scorojită de sare, de la frunte pînă la tălpi, străină ca o haină care-l strîngea.
Razele loveau plaja și pagina pe care o citea. Se răsuci, căutînd umbra firavă a umbrarului. Asta era prima lecție pe care o învățase: ferește-te de soare. A doua, să-și umple timpul. Reminiscențe ale rutinei de dinainte,mimarea etapelor dintr-o zi obișnuită,derularea acțiunilor simple care-i umpluseră viața înainte, pentru ca la sfîrșitul unei zile, să cresteze încă o linie pe bucata de scîndură șlefuită de valuri.La șase linii subțiri, adăuga una mai adîncă. Niciodată nu fusese un tip religios, dar respecta convenția zilei de repaos în micul univers în care fusese aruncat.
În carte zburau pescăruși. Aici doar un soi de peruși, cu penajul murdar, gălăgioși, care se adunau în fiecare seară în stoluri, îi ciuguleau proviziile de scoici adunate cu trudă de pe stînci și se găinățau în tigvele în care strîngea apa de ploaie.Încercase să îi alunge, aruncînd cu pietre sau cu bețe, dar își dădu seama destul de repede că era o risipă inutilă de energie. Asta e lecția numărul trei: conservă-ți energia. Hrana era atît de frugală, încît pînă și schițarea unui gest, ardea o fracțiune mare din prețioasele calorii acumulate cu greu.
Citea. Cu meticulozitatea unui copist antic, trecea cît putea de încet cu privirea peste litere.Întotdeauna citise repede și poate cam superficial; acum reinventa sensul cuvintelor, întîrzia meticulos minute în șir pe un rînd, își șoptea frazele, forțînd filele să se deruleze cît mai încet, frînînd acțiunea.
Uneori avea momente de angoasă, o disperare profundă îl apuca atunci cînd se întreba cum își va umple zilele dacă cartea va dispărea. Sacrificase deja cuprinsul și prima pagină în încercarea inutilă de a aprinde focul cu una din lentilele ochelarilor. Razele focalizate făcuseră repede să fumege hîrtia, dar în lipsa unui combustibil adecvat, renunțase.
Ajunse în josul paginii cincizeci și doi. Închise cu grijă cartea, o înveli în frunze și o puse în groapă, acoperind-o cu nisip. Într-o zi, a uitat să pună un semn acolo unde o ascunsese și petrecu cîteva ore, săpînd disperat în nisipul plajei. Atunci descoperise fragmentul de os. Nu se pricepea la anatomia umană, dar era clar că dezgropase un fragment de mandibulă. Niciun manual al bunelor maniere nu-ți spune ce să faci în acest caz;să o îngropi la loc, să cauți și restul scheletului sau să te enunți politicos: "domnule (doamnă) mă scuzați că v-am conturbat liniștea, a fost neintenționat..."
După ce terminase prima dată să citească cartea, necugetat de repede, începuse un joc: își alesese un personaj și încercase să i se substituie, acționînd exact ca acesta pe parcursul acțiunii, dar era insula altora și renunțase. Frumusețea de aici era prea reală, nemiloasă, inumană în încremenirea ei.
Descoperise că scoarța unor arbuști, care semănau cu sicomorii, se desface în fîșii alburii, suficient de netede ca să fie folosite în loc de hîrtie și petrecuse cîteva zile, încercînd să scrie, folosindu-se de o așchie și de secreția colorată a unei scoici. Scrisese despre insulă, începînd cu noaptea în care se trezise aruncat dintr-un vis colorat, călduț și pitoresc în apa întunecată a mării, dar după cîteva rînduri își dădu seama că nu are sens să continue; în afară de faptul că îi ocupa o bună parte din timp, povestirea se învîrtea tot în jurul cărții, iar foile acelea primitive nu aveau nimic din aparența unei cărți. Încercase să scrie despre existența lui înainte de a fi aruncat aici și descoperise stupefiat că nu-și amintea nimic important.
Între a doua și a treia recitire a cărții, acceptase ideea că s-ar putea să nu mai plece niciodată de pe insulă și-atunci, între realitatea în care supraviețuia și derularea ficțiunii din carte, începuse alt joc.În fiecare zi, citind cîteva pagini, insula de o frumusețe crudă se ascundea în spatele insulei convenționale. Echilibrul acesta, filtrat prin drogul lecturii va putea rezista pînă cînd cartea se va dezintegra. Nu era important ca la a treia, a patra sau la a nu știu cîta recitire să afle finalul narațiunii, atîta timp cît nu știa cum se va termina cartea fără pagini scrise.