Relația mea cu lumea se bazează pe respect reciproc. Nu mi-a plăcut niciodată să umblu cu periuța. Mi se pare detestabil. Faptul că-mi place să scot frumosul din oameni, să remarc priceperea, aptitudinile și farmecul lor nu înseamnă că vreau să-i flatez, nu înseamnă că am eu vreun interes particular. Este mai degrabă un semn al sincerității mele. Al dorinței de a mă apropia, fără să deranjez. Un semn de prețuire pentru valoarea umană, trecând peste acele defecte mai mult sau mai puțin vizibile care vin să știrbească toate acestea. Mă prefac că nu văd urâtul, pur și simplu. Ci, doar frumosul din om. Și simt cum acel om se scutură de răul din el. De răul ce-l înconjoară. Numai pentru simplul fapt că cineva a identificat partea lui bună! Se scutură așa, precum un câine lățos ieșit din apa mării. Vioi. Bucuros. De parcă ar fi altcineva. Zburdă. Face ture. Se tăvălește. Latră. Scoate limba. Se simte liber. Susținut. Capătă puteri. Devine mai sigur pe el. Se ia după un pescăruș. Îl aleargă. Se trezește lingând un nor ca pe o înghețată. Salivând după gustul camaraderiei. E asudat. E de-ajuns să-l bagi în seamă că devine cel mai bun și mai atașat prieten. Se așază lângă tine și așteaptă să-i povestești. Să-l alinți. Ca apoi să se gudure. Te privește direct în ochi. Nici nu știu de când cineva nu s-a mai aplecat așa, peste ghizduri, uitându-se în adânc. Ochii mei, două fântâni în drumul trecătorilor însetați. Lacrimile – ciuturi care se umplu de bucurie, de tristețe. Cine știe să privească vede limpezimea, cristalul... Cine știe să asculte aude clipocirea, unduirea...
Izvorul se află înăuntru. E nesecat. Susură. Freamătă. Așteaptă să-l întâmpini. Să se dăruiască. Să-l strigi ca și când ar avea nume. Să-i vorbești ca și când ar fi un copil ce învață silabele. Ba chiar ar fi fericit să scapi câte un vers-două ca pe niște flori de nufăr care ar pluti către inima celui la care vrei să ajungă. Albe. Libere. Proaspete.
Tu ține cana prieteniei să se umple și bea-o cu sete! Te vei simți revigorat. Mai tânăr ca niciodată. Chiar de chipul ar lua-o cu mult înainte...
Să perii oameni?! Nu. Nu m-aș simți deloc măgulită. Din contră. Mi s-ar părea o jignire. Una maaare de tot!

(19 mai 2010)