Privesc uneori în urmă-mi
și văd drumul sinuos
al urcușului.
Mi se pare oare
că drumul care urcă
și cel care coboara
sunt unul și același?
Mă învârt în cerc mereu,
ca într-un carusel bolnav,
urc apoi în spirală
și sunt încă pe cărarea timpului
în căutarea absolutului.
Tâmplele-mi sunt albe
și trupul obosit,
dar continuu jocul de-a baba oarba
pe cărarea timpului,
visând cai verzi
alergând spre pășuni de lumină.