Îmi plac anotimpurile colorate. Nu cele colorate uniform ca vara cea verde sau iarna cea albă ori tern-maronie. Ci acelea multicolore în care fiecare plantă își exprimă personalitatea vegetală. Primăvara, simfonia înfloririi e scurtă și culorile se topesc repede în asaltul clorofilei. Toamna însă e altfel. Prefacerea are un tempo mai lent și chiar în noiembrie avem parte de spectacolul solar al pârguirii frunzelor în toată gama de culori calde. Fiecare copac îmbătrânește pe limba lui.
Chiparoșii de baltă au năpârlit pe jumătate scuturând la poale smocuri pufoase de frunze roșcovane ca blana de veveriță. Plopul argintiu este bicolor fiindcă frunzele lui au două fețe ca monezile. Aversul e din aur turcesc iar reversul e de un alb-gri deschis mat și strălucitor ca cenușa de oase și catifelat la textură ca mănușile din antilopă. Pluta e un rug aprins, galben-portocaliu la vârful frunzelor cu o urmă de verde la baza lor, de parcă ar fi o doamnă cu părul vopsit luna trecută. Salcia nu și-a schimbat culoarea văratică, dar frunzele ei nu mai au decât o moliciune veștedă. Iar pomii de livadă sau micii copăcei sălbatici par cuprinși de o a doua înflorire. Unii etalează un verde crud, alții, cei cu frunze carmin primăvara și-au lepădat verdele văratic și s-au întors la culoarea lor primordială. Stejarul s-a îmbrăcat în bej iar stuful a pălit și el într-un galben uscat ce face ca moțul alb cenușiu din vârf să prindă reflexe mov ca de creion chimic. Acum se dau de gol și bandiții cățărători, lianele, care fără pic de jenă scot capetele drapate într-un roșu floral dintre frunzele verde palid ale vreunui copăcel scund și anemic în coroană.
În noiembrie, toate astea le găsești la un loc prin parcurile capitalei, în jurul lacurilor navigate încolo și încoace de neobosite flotile de rațe, progenituri de generație 2009. Amurgul, timpuriu după schimbare orei, creează efecte spectaculoase de lumină, aureolând toata gama de culori pământești.
Când te gândești că nu peste mult timp toată această podoabă, deja rarefiată, de frunze va fi la pământ într-o monocromă nuanță pământie iar spre cer se vor înălța doar buchete răsfirate de crengi ai vrea să sintetizezi și să prinzi esența acestui anotimp-spectacol în ceva care să dăinuie – în imagine sau în cuvânt. Dar parcă nu poți cuprinde totul și parcă ceva scapă.
Și … ce spuneam? A, da, îmi plac anotimpurile colorate.