agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1323 .



Lexicon umoristic. R - Ș.
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [geafir ]

2010-07-12  |     | 



R.


R –„P” în pas alergător.

R a b l ă – Autoturism de vânzare, în perfectă stare.

R a d a r – Nas cu radiolocație.

R a d i o – Electronică pentru gâdilat timpanul.

R a d i o s – Îmbătat cu apă chioară.

R a d i o a s c u l t ă t o r i – Abonați care trag cu urechea.

R a d i o t e l e f o n – Telefon plecat haihui.

R a f i n a t – Om purificat cu alcool.

R a i – Iad reformat.

R a l a n t i – Motor care-și trage sufletul.

R a m – Expune păsărica.

R a n i ț ă – Excursionistă pe spinarea altora.

R a r ă – Scumpo, de te-aș întâlni mai des!

R a s – Conform capacității sale și obrazului său.

R a s ă – Rochie care acoperă bărbăția.

R a s o l – Mâncare făcută de mântuială.

R a ț i o n a m e n t – Treabă de bostan.

R ă c i t – În fond e un mucos.

R ă g e t – Șoaptă-n junglă.

R ă m ă ș a g – Atunci când, anticipat, strângi mâna câștigătorului.

R ă n i – Dor, dor, dor și iarăși dor.

R ă s t i t – Mod ineficace de a te face ascultat.

R ă s u n e t – Ajuns la urechea celor mulți și auzit de cei puțini.

R ă ț o i – Pasăre cu arțag.

R ă z ă t o a r e – Obiect întrebuințat la bucătărie pentru răzuitul degetelor.

R e a l i s t – Filozof coborât pe pământ.

R e c l a m ă – Mod eficient de a promova pe piață produsele proaste.

R e c r e a ț i e – Deșteptarea în școală.

R e c t – Tobă de eșapament la purtător.

R e c u l – Lovitură cu copita.

R e f o r m a t o r i – Gropari de tranziție.

R e g i z o r – Om de artă care pune eșecul operei sale pe seama talentului altora.

R e n – Locatarul ideal la bloc: nu i-ar fi frig iarna.

R e p a r a t – Șters de praf.

R e p a r a ț i i – Afaceri de cârpaci.

R e s e n t i m e n t – Pică, fără să te aștepți.

R e s t a n ț i e r – Recordman anual la boabe.

R e ț e t e – Enigme medicale sau formule de recurență.

R i c i n – Renumit furnizor de scaune.

R i d – Urmă lăsată de copita vremii.

R i g i d – Tip țeapăn, da’ prost.

R â t – Sondă cu șoric.

R â n j e t – Zâmbet protocolar.

R â p ă – Mostră de coaste rupte.

R o b o t e a l ă – Distracție după orele de serviciu.

R o d a t – Motor cu experiență.

R o i – Familie de oameni vrednici.

R o i t – Divorț cu bâzâituri.

R o m a n – 1. Zarzavat ornat în volum mare. 2. Saporifer distribuit prin rețelele de librării.

R o s ă t u r ă – Mâncare din picioare.

R o ț i – Fac învârteli în văzul lumii.

R u d ă – 1. Nepot babii de unchiaș. 2. Dușman cu legături de sânge.

R u i n ă – Avere împinsă în prăpastie.

R u s i f i c a r e – Înfrățire cu kalașnikovul în ceafă.


S.

S – 1. Cobră îmblânzită de magii literelor. 2. Drumul sinuos al literaturii.

S a c – Traistă nesățioasă.

S a c o u – Costum cu pantalonii arși.

S a l v a r e – Mașină pentru naveta medicilor.

S a n d a l e – Pantofi cu decolteu.

S a n d v i ș – Mâncare în criză de timp și de bani.

S a p ă – Unealtă folosită pentru a-ți lucra colegii.

S a r c a s t i c – Face din vorbe bici și din bici nici plici.

S a r e – Umor servit cu gramul.

S a t e l i t – Bărbat care face curte unei femei.

S a t i r ă – Bici mânuit de scriitori.

S ă n ă t o s – În concediu medical.

S ă p ă t u r ă – Lucrare de teren și, mai ales, de birou.

S ă p u n e a l ă – 1. Mustrare cu clăbuci. 2. Replică dată unui nespălat.

S c a m a t o r – Membru al guvernului, responsabil cu privatizarea.

S c a r ă – Cale ferată cu direcția-cer.

S c a u n – 1. N-are legătură cu capul dar îl ține. 2. Partener tare la dans.

S c e n ă – Dialog între actori, ceartă între parlamentari.

S c i n d a r e – Divorț din rațiuni politice.

S c â r ț â i t – Partitura balamalelor.

S c l i p i r e – Blitz-ul minții.

S c o a b ă – Femeie rea.

S c r i i t o r i – Scârța- scârța pe hârtie, sau niște reclamagii.

S c r i s o a r e – Gen literar „savurat” de securiști.

S c r â n t i t – Picior cu tulburări la cap.

S c u r t ă – Haină cu șalele goale.

S c o bi t o a r e – Una care strânge din dinți, la masă.

S c u t e c – Pijama în care omul se simte nou-născut.

S e c r e t – Ceea ce sigur vor ști toți.

S e c r e t a r ă – Robot de cafea în anticameră.

S e c r e t a r i a t – Cancelarie cu picioare superbe.

S e i s m – Pământ bolnav de friguri.

S e r ă – Casă de cultură.

S i c r i u – 1. Palton bătut în cuie. 2. Avere luată dincolo.

S i c t i r – 1. Marș la Istanbul! 2. Înjurătură sub turban.

S i l u e t ă – Mostră de răbdare.

S i n g u r ă t a t e – Prilej frecvent de a sta de vorbă cu tine.

S l i p – Descendent sintetic al frunzei.

S o m i e r ă – Una care cedează la pat.

S o m a – A ruga, cu arma în coastă.

S o ț – Ãl cu coarne.

S p a t e – Fața lașului.

S p a t ă – Omoplat corigent la anatomie.

S p ă r g ă t o r i – Musafiri în vizită la poli.

S p e c t a c o l – Melodramă, când spectatorii plâng după bani.

S p e c u l a n t – Negustor pe legea lui.

S p i c u i t o r – Scriitor la cules de pastișe.

S p l i n ă – Organ îmbolnăvit din pricina lenei.

S p o i a l ă – Culturalizare cu bidineaua.

S t a – A fi apt pentru nimic.

S t a d i o a n e – Locuri unde se admit goluri în muncă.

S t a m b ă – Þesătură care-și dă în petec.

S t a n ă – Femeie frigidă.

S t a r l e t ă – Stea care apare peste noapte și dispare peste zi.

S t ă – Privește la alții cum muncesc.

S t â n ă – 1. Societate comercială cu cheag. 2. Pensiunea lupilor. 3. Unitate productivă numai bună de muls.

S t e w a r d e s ă – Ospătăriță cu nasul pe sus.

S t i c l e – Iubite pupate pofticios pe gură.

S t i n g e r e – Somn la comandă.

S t o m a t o l o g – În fața lui, toți rămân cu gura căscată.

S t o r – Pleoapă la un ochi de sticlă.

S t r a d ă – Uliță cu buletin de oraș.

S t r â m b – Drept, ca în justiție.

S t r â m t ă – Fustă de-acum obraznică.

S t r ă n u t – Aer grăbit la ieșire.

S t r o p i t o a r e – Nor cu toartă.

S u b a l t e r n – Om cu șira spinării elastică.

S u c c e s – Preambulul eșecului.

S u g a r – Băutor în fașă.

S u t a n ă – Îmbrăcăminte de slujitor păcătos.

S u t i e n – Cupe care-i îmbată pe bărbați.

Ș.

Ș – Tacă-ți gura!

Ș a – Scaun nărăvaș.

Ș a l v a r i – Pantaloni cu buricul gol.

Ș a n ț – 1. Canal clandestin de difuzare a știrilor. 2. Leagănul bețivilor.

Ș i r e t e n i e – Legatul șiretului.

Ș i r ă – Coloană vertebrală împăiată.

Ș o f r a n – Substanță de culoarea ciroticului.

Ș o p t i t – Rostit să audă toată lumea.

Ș o r i c – Obraz de politician.

Ș o r i c a r – Câine cu apucături de pisică.

Ș o s e t e – Mănuși încălțate.

Ș o ș o n – Pantof la bal mascat.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!