Vara nu vine decât când zâmbesc, admirând rățuștele de pe someș ce înoată ‘in reverse’.

Vântul nu bate decât dupa ora 12 fix, când îmi caut cheile printre fierul forjat și lemnul băncilor, unde am lăsat discuțiile în bucăți, din seara tocmai trecută.

Vara nu vine decât când stau pe balcon și citesc o pagină de rânduri cu umor negru gingaș, cum imi place doar mie.

Vântul bate doar când fugim de câinii vagabonzi ce vor doar să găsească sensul din poveștile noastre nemuritoare.

Vara vine doar când mă leagăn în balansor transpirat, pe acorduri lente de jazz în surdină și iz de pepene înecat în cocktail de amintiri.

Vântul bate când ne povestim copilăria și o duce cu un oftat dulceag departe peste dealurile cetățuii.

Vara pleacă când îi spun eu la revedere și plec peste mări și țări fără să mă uit înapoi la vara ce n-a venit…