agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3825 .



2 Septembrie
personale [ ]
filă de jurnal

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Decembrie ]

2010-09-02  |     | 



Numele acestei zile poartă diferite forme: culoarea mării întruchipând privirea peste arșița acestei veri, sensibilitatea unora ascunsă dincolo de cuvinte interiorizând gesturile, mimând sentimentele în jocul fiecărei zile. A fi sau a nu fi aici, poate nu e atât de important, dar golul ce-și adâncește durerea mă definește altfel de cum aș fi, de cum aș fi dorit să fiu...răcela și distanța se destramă în preambulul fiecărei zile! Ce nume i-aș putea da acestei zile, când umbra se îmbracă în haine de gală acoperind chipul. Primul nume ce îmi vine în minte, e copilăria, sau de ce nu, copilul din noi mimând maturitatea. Ziua aceasta poate fi dualitatea dintre barbat și femeie într-o întrecere continuă; cerul dispare, doar luna se înalță în fiecare seară la locul știut. Ziua aceasta poartă numele unui vis! Viața dispare cu fiecare sunet în cercuri concentrice, oricum, zborul nu-și întrerupe firul, poate fi un cântec încetinit precum bătăile ceasornicului aruncat în podul învechit de vreme. Zugrăvesc pereții cu umbre plecate din trupul lor de atâta căldură. În adâncuri lumea își doarme somnul, ruperea e ca un strigăt clădind un perete despărțitor ce se poate prăbuși la prima regăsire. Numele acestei zile e rupt din mine ca o vagă întâmplare, e poate întunericul din care mă trag. Eu, da eu, cred în culoare, dar albastrul nu-mi va mai acoperi formele, e poate prea mult albastru, e poate prea mult galben, sunt poate prea multe cuvinte ce nu reușesc să se destăiunuie. Singurătatea parcă nu e destulă să poată urni timpul spre altă taină, voi sorbi ca un orb fiecare amintire. Timpul e atît de ciudat și poate în tot ce urmează îngerii își vor păstra aripile pentru a acoperi durerea întregii făpturi. Nu ne mai putem găsi, nici în noi, nici în cei de lângă noi... ziua aceasta desparte o lume de altă lume... inima e deschisă, poate lua oricine chemare și-mplinire, fiind una cu tot ce este! Ceea ce este azi se cheamă mâine, într-un târziu, prin mii de gratii totul se destramă în mii de puncte rotite în spirală. Răpiți de lucruri, limpezind furtuni vom scrie nu versuri în albastru, ci faptul, că ne-am intersectat pe drumul acestei vieți...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!