agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1927 .



Icoana făcătoare de minuni de la Ghighiu
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [tunaru ]

2010-09-03  |     | 



La câțiva pași de Ploiești, Mănăstirea Ghighiu ridicată în timpul lui Caragea vodă prin sârguința pustnicului Agapie, ascunde o mare comoară spirituală: icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită „Siriaca”, pentru că provine din Siria. În spatele Bisericii se află un izvor, lumea l-a botezat „al Tămăduirii” pt. că șuvița lui de apă ajunge uneori la 10 metri înălțime, alteori când scade credința oamenilor, de-abia picură. Icoana care este pictată pe lemn de santal, a fost adusă de episcopul Vasilios Samaha la 25 februarie 1958 pentru a o înmâna patriarhului Justinian, moment în care a izbucnit în lacrimi în fața cortegiului arhiereilor și a mulțimii adunate, pentru că luată de la locul ei, poporul sirian s-a lipsit de o așa neprețuită comoară prin necredința sa. Prin revelație i s-a descoperit unde voiește Maica Domnului să fie adusă și anume la mănăstirea de maici Ghighiu de lângă Ploiești.
În orice colț al bisericii te-ai afla, Măicuța te privește în ochi, te mângâie cu privirea, îți înțelege durerea, îți zâmbește când vii să-i mulțumești pentru ajutor.
Ninel Toma din Ploiești are 40 de ani și plânge în fața icoanei: Avea casă la curte, mașină, o familie minunată și, ca fotograf profesionist, câștiga destui bani ca să trăiască liniștit și fără probleme. Peste toate, socrul său, marinar de cursă lungă, îi răsfăța familia cu toate bunătățile pământului, ajutându-l financiar ori de câte ori era nevoie. „Trăiam fără nici o grijă, își amintește Ninel Toma. Nimic, dar absolut nimic nu anunța ce urma să se întâmple. În ziua aceea, stăteam cuminte cu soția în grădină, când, deodată, am auzit o bufnitură cumplită, care m-a scrijelit parcă pe creier. Când m-am dus să văd ce se întâmplase, am înlemnit. Adormit într-un hamac, Dănuț, copilul meu de 6 ani, căzuse izbindu-se cu capul de ciment. A fost ceva cumplit, era plin de sânge, capul îi crăpase ca un pepene și chiar dacă mai respira încă, Dănuț își pierduse cunoștința, era inert, era o legumă, nu mai avea memorie, nu mai recunoștea pe nimeni. Când l-am dus la Urgențe, doctorul a ridicat din umeri și, arătându-mi radiografiile în care se vedea o fisură prelungă de un centimetru, mi-a zis fără nici un ocol: „Numai Dumnezeu ți-l poate salva! Oricum, chiar dacă trăiește, va fi un handicapat toată viața”. Pe vremea aceea nu știam prea multe despre biserică, nici despre Hristos. Împins de disperare, m-am suit în mașină, am demarat și, fără să știu unde merg, m-am trezit în fața Mănăstirii Ghighiu. Atunci mi-am adus aminte că mai fusesem o dată la mănăstire, ocazie cu care mi s-a întâmplat ceva ciudat. Pentru că intrasem în biserică să fotografiez o nuntă, maica Lavrentia (ghidul mănăstirii) m-a rugat să pozez și Icoana Preasfintei Fecioare. Chiar dacă maica m-a avertizat: „Ai grijă, cei necredincioși nu o pot fotografia”, eu mi-am văzut de meserie cum știam mai bine. Spre surprinderea mea, la developare, nunta a ieșit perfect, dar chipul Maicii Domnului nu era nicăieri. Am mai încercat o dată. Am consumat două filme (72 de imagini) din toate unghiurile posibile, dar rezultatul a fost același. Abia a treia oară, când maica mi-a zis: „Fă ce fac eu”, și a început să meargă în genunchi din pridvorul bisericii până la icoană, abia atunci am reușit să-i redau chipul Maicii Domnului pe peliculă. Cu tulburarea acestei amintiri, am intrat în biserică și, ajuns în dreptul icoanei, am simțit că în sufletul meu se produce un vârtej teribil. Am început să plâng. Boceam fără rușine. Din ochi țâșneau lacrimile, iar din piept răbufneau toate strigătele mele de disperare, încât până și părintele a întrerupt slujba și, ieșind din altar, a întrebat speriat: „Ce-i aici ? Cine a murit?”. Impresionate cu totul, măicuțele au făcut cerc în jurul meu și așezându-se în genunchi, potopite și ele de lacrimi, au început să se roage într-un singur glas, cerând milostivirea Maicii Domnului și vindecarea copilului, care se zbătea între viață și moarte la spital, urlând de durere la cea mai mică atingere. Vă mărturisesc că în acea clipă, în fața icoanei, am simțit că minunea începe să lucreze. Brusc, niște palme uriașe s-au așezat asupra mea, iar din toate părțile mă învăluia o căldură ca de forjă, de ziceam că mi se vor lichefia și părul, și hainele. Apoi, la fel de inexplicabil, mâinile s-au ridicat și am simțit pe cap o mângâiere pe care nu o voi uita toată viața, mângâiere însoțită de o voce caldă, învăluitoare: „Du-te acasă, omule… Copilul tău se va face bine”. M-am ridicat și am privit în jur. Nu era nimeni, doar maicile care se rugau la câțiva metri distanță în genunchi, cu mâinile împreunate. Glasul și rostirea erau doar pentru mine, învăluindu-mă într-o liniște de necuprins. Și dintr-odată, senin și luminat la față, ca și cum nimic nu i s-ar fi întâmplat copilului, mi-am luat soția de mână și am mers direct la spital, spunându-i: Aurelia, Dănuț al nostru va fi bine - fără să știu că minunea se săvârșise deja, că Dănuț al nostru ne aștepta însănătoșit să-l luăm acasă. Se dăduse jos din pat, alerga prin salon, cerea de mâncare, se juca vesel cu asistentele. Nimeni nu știa ce anume se petrecuse - nici medicii de salon, nici specialiștii în neurologie, care l-au consultat imediat cu mare uimire. Dănuț se vindecase de la sine, fără medicație, fără nici o intervenție chirurgicală. Când l-am dus pe copil la București, pentru un consult mai aprofundat, la tomografie rezultatul a ieșit perfect. Fisura prelungă din craniu dispăruse, ca și cum nici n-ar fi existat. Așa, m-am întors acasă cu copilul sănătos, bucurându-mă și strângându-l în brațe ca un nebun. În același timp, am căzut ușor pe gânduri și mi-am amintit că, atunci când am dus băiatul la spital, în salon mai era o femeie ușor lovită la cap, ce se internase pentru niște analize simple, de rutină. Câteva zile mai târziu, în timp ce completam hârtiile de externare a copilului, rudele femeii tocmai îi țineau lumânarea. Cu o leziune minoră la cap, femeia murise, în timp ce copilul meu, considerat de doctori irecuperabil și fără șansă, trăia.”

Fără nici o explicație și fără legătură cu momentul zilei, uneori Măicuța se înnegurează la chip, încât nu-i mai zărești nici o trăsătură; alteori, fața i se luminează dumnezeiește, dezvăluind o piele catifelată și curată de femeie tânără și fără prihană.
Izvorul din spatele Bisericii, a fost acoperit de comuniști cu o placă imensă de beton. Nu a putut fi însă oprit. De Izvorul Tămăduirii vine mulțime de oameni cu sticle și bidonașe să ia apă sfințită pentru acasă. O măicuță azi în vârstă de 80 de ani îngrijește aleile de albăstrele, salvie, petunii, iriși, butonași, păscăluțe, pansele, violete sau mărgăritar deși știe că a doua zi când vor veni oamenii puhoi, le vor strivi nerăbdători să ajungă mai repede la izvor. Dar de fiecare dată, ziua următoare, o ploaie binecuvântată ca un balsam al iertării îndeamnă la cuvenitele îndreptări.
La Ghighiu, Maica Domnului „Siriaca” veghează necontenit. Departe de zarva publicitară sau de spectacolul strident al vreunui posedat, icoana lucrează după credința și râvna fiecăruia. Când și când, îngăduie câte o mărturie spre luare-aminte și întărirea celor slabi.
Icoana este și un exemplu de smerenie: de multe opri refuză să fie pozată în albume, nu-i place din deșartă fală omenească să i se aducă pietre prețioase, laude exagerate, refuză să fie mutată de la locul ei devenind dintr-odată neobișnuit de grea, etc. O maică povestește cum, înainte de '89 un tânăr bolnav de rinichi plângea la icoană că nu i se dădea pașaport să plece în Germania pentru un transplant. Mult a plâns omul acela, de dimineață până după Vecernie și când a ajuns acasă, cineva de la Securitate l-a sunat, spunându-i cu reproș: „Pe unde umbli, tovarășe? Te-am căutat toată ziua. Vino să-ți iei pașaportul!”. Omul a ajuns în Germania, și-a făcut transplantul și trăiește și acum. O femeie demonizată s-a vindecat doar atingând rama icoanei. O altă femeie și-a recăpătat banii furați chiar în biserică. Icoana vindecă demonizați și paralitici, cancerul, epilepsia, dezleagă zămislirea de prunci și aduce pace în casă, dar își ia darul înapoi dacă cei însănătoșiți uită să mulțumească și să facă la rândul lor milostenii. „Icoana are ochi și voință - zice maica. Icoana vede cugetul omului așezat în fața ei și se întristează sau surâde, după credința lui”. Și îndeamnă pe fiecare la pocăință.
(Text prescurtat preluat din ziarul Lumina, de astăzi 3 septembrie 2010).

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!