agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-09-17 | |
Singurătatea unui suflet
Cei mai mulți dintre noi suferim de tristeți umilitoare, de ordin biologic sau psihologic, însa uneori sunt stări care parcă își pierd durata. Nu știi sau nu-ți mai aduci aminte, când au început, ce le-a dezlănțuit, cum se transformă. Tot ce știu e că ființa mea e gata să o ia razna. Simt cum lumea mea se sfărâmă bucățele mici, simt o durere macabră de parcă lumea mi-e înjunghiată de un rug aflat în flăcări. Sunt atât de derutată, atât de singură în această lume imensă. Nu știu ce se întâmplă cu mine…am o senzație de parcă m-aș prăbuși într-un gol fără de sfârșit. Viața mea e atât de întunecată și nu am ajutor din partea nimănui pentru a ieși din întunecimea aceasta. Sufletul mi-e pustiit, nu mai reacționează la nimic…mă simt stinsă, moartă sufletește… Stau și mă gândesc pentru ce mai stau aici dacă sufletul mi-e distrus? Trupul și el o ia pe căi greșite…căi ce duc spre o lume desprinsă din cele mai teribile coșmaruri…mi-e tot mai greu să supraviețuiesc aici. Simt nevoia să strig “ajutor”, dar știu că nimeni nu mă va ajuta…sunt singură și neajutorată. Până și Dumnezeu a uitat de mine, iar eu fără de mila Lui nu am nici o putere, nici o speranță…fără iubirea Lui sunt pierdută, rătăcită printre acești oameni ce nu fac nimic altceva decât să mă împingă și mai mult în mrejele întunericului. Nu mai suport atâta răutate, nu mai rezist…lumea mi se pare atât de mare, atât de largă încât mă pierd în grandoarea răutății ei. Nu știu ce se întâmplă cu mine, pierd controlul a tot ceea ce mă reprezintă ca persoană. Dacă ar fi să aleg între viață sâși moarte aș prefera moartea…de ce? Pentru că așa mi-e mult mai ușor să scap de această durere imensă ce îmi sfâșie sufletul și trupul. Acum rațiunea încearcă să mă trezească cumva la realitate și să-mi arate că dacă am puțină voință mă voi putea smulge din această lume întunecată, dar eu am renunțat de mult la luptă…știu că sunt o lașă ce preferă să se stingă, fără a ști ce înseamnă a lupta cu adevărat pentru supraviețuire. Dar nu pot și totuși această neputință îmi este nejustificată. Deși mi-e greu să recunosc, din lașitate am ales calea cea mai simplă, calea fără obstacole, dar trebuie să înțelegeți că de foarte multă vreme această durere macabră mă macină, iar acum a ajuns în stadiul final, stadiu în care nu mai am nici o șansă de supreviețuire, însă rațiunea îmi reproșează slăbiciunea și insistă să lupt măcar acum în ultimele clipe…dar nu pot sau poate nu vreau.Ce crezi? Dacă până acum nu am fost în stare să lupt, dacă pnă acum am fost o lașă, crezi că de acum încolo voi putea face ceva împotriva ei? Crezi că mă voi putea trezi din această amărăciune și voi lupta cu ea cu toate armele posibile? Dar ce tot vorbesc? Ce arme aș putea folosi eu împotriva ei? Nu am putere, nu am voință… Din momentul acesta nu mă mai leaga nimic de această lume…viața mi se stinge, sufletul își dă ultima suflare, inima îmi bate pentru ultima oară…din tot ce a fost a mai rămas doar scrum și fum. O ultimă suflare mă cutreieră, iar cu un profund regret ființa îmi spune ADIO. ,,pentru toate sufletele pierdute…și pentru cei ce nu înteleg imposibilitatea acestora de a trai,,
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate