agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-10-08 | |
. Cunoașterea e poarta pe care se ajunge la adevăr, dar de la care s-au pierdut cheile; încă suntem în căutarea lor.
. Cea mai ușoară luptă este lupta cu tine însuți; altfel, partea adversă e mai puternică. . Gândirea lui a marcat o schimbare esențială; și-a luat mâna de la bărbie. . N-are nas; i-a curs odată cu mucii. . Important nu e unde adormi, ci dacă te mai trezești. . În viața mea au avut loc două evenimente importante: primul, când m-am născut, al doilea, când am devenit cavaler. . Nu lasă pe alții să doarmă, ca să poată dormi el liniștit. . Fiindcă nu bea, i s-a spus că n-are stofă de scriitor. După ce s-a pus vârtos pe băut, i s-a spus că e ratat. . I s-a recomandat să poarte ochelari; pierdea mereu câte ceva din vedere. . Am citit undeva că până la vârsta de șaptezeci de ani, omul doarme aproximativ douăzeci. - Bietul om, să viseze cincizeci de ani! . Mă iubește atât de mult, încât și în somn mă cheamă; chiar dacă pe alt nume! . Ochii mutului adevăr grăiesc! . Nu-i adevărat că o minune ține trei zile; o coaliție guvernamentală poate ține chiar șase luni! . Ciudat, s-a înțepat în creier cu vârful peniței! . Una e să fii om și alta e să fii jumătate. . A fura o idee nu e suficient, mai trebuie s-o și vinzi. . Una e să plângi, alta să deplângi. . Cei ce au dinți de aur nu simt gustul bogăției. . Ce s-ar întâmpla dacă biroul ar avea trei picioare? - Ar scădea impozitul pe salariu. . Fiecare pălărie ar trebui să aibă etichetă cu instrucțiuni de salut. . Nici Dumnezeu nu dă întotdeauna, dar și când dă, îi lovește numai pe unii; nenorocirea e că nu știm când glumește. . Fiecare se leagă unde-l doare; el se leagă la coastă. . Dintr-un cap înțepenit pe umeri nu pot ieși decât idei fixe. . Dacă sărăcia ar avea căutare, bogații ar divorța din interes. . Una e ca într-o sămânță să vezi un copac și alta e ca într-un copac să vezi pământul. . Un prost nu este suficient de prost dacă nu-i necesar. . Prostia și curvăsăria nu au culoare politică. . Știm doar că adevărul e aproape, iar omul se irosește pe căi întortocheate. . Ca să nu uite ceva, de fiecare dată repetă în gând; necazul e că uită să mai repete. . Noaptea visez ce nu pot face ziua; de pildă, azi-noapte, am visat că eu eram cel ce se străduia. . Oricât ar fi de aproape, nu-l pot înghiți. . Chiar și la o moară părăsită se macină ceva: zidurile. . Cartea este pentru unii chestie de parte, pentru alții, chestie departe. . Bâlbâitul: - No... no... norocul meu în via...viață e că... că... am pa... pa... gal. . Toporul doboară pădurea în speranța că se va alege și el măcar cu o coadă. . Dacă lenea ar fi de vânzare, nu s-ar găsi cine s-o vândă. . Replica gânditorului de ocazie: - Departe de mine gândul! . Mulți îmi caută prietenia, puțini o merită și nu o capătă nimeni. . Dacă pe doi oameni îi leagă o pasiune, aceeași pasiune îi dezleagă. . Modestia Everestului o prefer trufiei moviliței. . Și-a văzut visul cu trupul și nu s-a mai trezit. . Pentru a sfida destinul s-a sinucis. Așa i-a fost soarta. . Așa ceva n-am mai auzit! a mimat surdul. . Pescuitul: cel mai cinstit dintre sporturi; meciul nu poate fi cumpărat. . Sub pretextul că-i lipsește o doagă, butoiul fu dus la psihiatru. . Preferă să joace la teatrul de vară; aici e aplaudat anotimpul. . În toate e o logică; din păcate, lipsită de logică. . Proștii se cațără pe deștepți, iar deștepții pe proști. . Urăsc această femeie; nu mi-a păpat numai banii, dar și ce e mai important: timpul! . Chirurgii esteticieni sunt singurii care pot să schimbe fața lumii. . Competența fiind substantiv, e logic să se poată declina. . Ferește-te de șeful care, atunci când ia o hotărâre, mai și gândește. . Fiecare e convins că muncește mai mult decât altul. . Cine susține că s-a sistat importul? Se importă! Se importă Mafia! . Suspiciune: armă de distrugere în masă. . Mulți cred că talentul e o haină de împrumut pe care să o îmbrace la diverse ocazii. . Puțini oameni știu să fie. . „Să ai” nu e totul în viață; mai trebuie și să, și să, și să... . Proști și proști: unii care afirmă că sunt geniali și ceilalți care le dau crezare. . Om: animal cu rușine; animal: om fără rușine. . Dacă am parte de dragoste, nu-mi mai doresc decât sănătate, bani și glorie veșnică. . Câinele nu poate fi decât el însuși: câine adică; omul poate fi și altceva: câine, porc, măgar sau bestie. . Nefericirea- un spațiu cu trei dimensiuni; fericirea, un spațiu multidimensional. . Fobii: teama de ace, teama de obiecte ascuțite, teama de a nu cădea în prăpastie când ești pe marginea ei. . Junghiul apare dar mai și dispare; neghiobia doar apare. . Infatuatul privește în sus de mai sus. . Pentru zbor, trebuie să ai aripi; dar și visător să fii. . Accesul la cunoaștere se face pe o scară, cu trepte prea înalte pentru piticanii. . Diferența dintre isteț și deștept: istețul iese ușor din încurcătură, deșteptul nu intră. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate