agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-10-19 | | Sunt atât de departe ... și totuși atât de aproape. ... Sunt și noapte și zi, ... și poate chiar mai mult decât atât, pentru că nu mă pot cuprinde între limitele la capetele cărora se află + și – infinit. Și dacă ar fi să mă cauți, caută-mă dincolo de soare, .... dincolo de lună, ... dincolo de linia orizontului unde cerul face dragoste cu pământul, .... dar caută-mă cu sufletul ... și poate... atunci ... mă vei găsi. A fost o vreme când sufletul mi-a amorțit brusc, … inima mi s-a oprit, clipele au rămas agățate la marginea timpului. … A fost clipa în care te-am întâlnit. Am trecut peste timp, … peste fericire … cu o iubire ascunsă în suflet și am pierdut totul. Apoi nu mi-a rămas decât să mă pierd în iubiri inventate, ... în trăiri imaginare, ... în cuvinte fără valoare. Mi-am irosit viața ascunzând ceea ce simt,... crezând că e mai bine să-ți las drumul liber spre o iubire pe care credeam că o cauți. Iartă-mă dacă n-am înțeles adevăratul sens al cuvintelor sau al gesturilor tale, ... iartă-mă dacă am interpretat greșit totul. Nu am fost sigură de nimic și am preferat să dispar din viața ta, ... să-mi șterg urmele, ... să uit amintirea ta și să-mi spăl sufletul într-o mare de lacrimi. Dar oricât de mult am plâns, ... oricât de mult m-am mințit, ... n-am reușit să distrug iubirea ascunsă în sufletul meu. ... Am trecut mereu pe lângă poarta amintirii tale, ... uneori plângând i-am trecut pragul, ... alteori n-am avut puterea să-i deschid ușa, căci mă durea prea mult iubirea ce o simțeam pentru tine. Te-am întâlnit din nou, ... și-mi strivesc sufletul cu fiecare pas pe care îl fac, căci în mod conștient mă îndepărtez de tine. Mi-e teamă de ceea ce simt și de ceea ce simți, ... mi-e teamă că vei înțelege greșit totul. Iubirea mea pentru tine a fost și este o iubire necondiționată, nu s-a născut pentru un motiv anume și nu continuă să existe dintr-un motiv anume. Nu ține de ceea ce faci, de ceea ce spui, de ceea ce simți. ... Paradoxul sufletului. Ciudat. ... Pare să fie iubirea adevărată, cel puțin eu asta simt. Mi-e teamă să ți-o dăruiesc, iar altcuiva n-am cum să o dau. Așa că sunt condamnată să transform iubirea adevărată într-o durere ce-mi sfâșie sufletul în două jumătăți: o jumătate ce-mi aparține și una ce va rămâne veșnic a ta. Așa a fost mereu sufletul meu ... împărțit în două, ... doar jumătatea mea, mințindu-mă, am dăruit-o iubirilor inventate. N-am fost niciodată întreagă fără tine, n-am fost fericită nici o clipă fără tine. Poate ți se pare ciudat, dar când palmele noastre s-au împreunat într-o ținere de mână ... copii fiind, ... apoi, mai târziu, după mulți ani, ... când buzele tale timid mi-au topit buzele într-un sărut, ... când m-ai cuprins în brațe atât de timid, când răsuflarea ta caldă s-a pierdut în părul meu, când atingerea delicată a palmelor tale au rătăcit pe trupul meu, când m-ai făcut să-ți aparțin cu trupul, cu mintea și cu sufletul ..... am uitat de mine, ... căci timpul s-a oprit și sufletul mi s-a înălțat pentru a atinge cerul de atâta fericire. A fost adevărata fericire, căci numai ea e cea care te învăluie ... și te inundă ....și te amețește .... și-ți taie răsuflarea într-o singură clipă, ... doar ea poate comprima timpul la nivelul unei clipe, ... doar ea te năucește și-ți face sufletul să vorbească. Îmi amintesc că mi-a scăpat ... prin două cuvinte ... tot ceea ce strânsesem în sufletul meu pentru tine, doar două cuvinte ce cuprindeau întregul meu univers ... „iubirea mea”. Dacă au trecut pe lângă tine fără să le auzi, ... dacă le-ai auzit și ai crezut că, din obișnuință le-am rostit, nu știu. Știu doar că, atunci când m-am auzit rostindu-le mi-am mușcat buzele atât de tare, pentru a fi sigură că n-am să mai rostesc nimic altceva. Și de-ar fi să mă cuprinzi din nou în brațele tale și să-mi pierd rațiunea în îmbrățișarea ta, am să-mi las sufletul să vorbească. În clipa asta aș avea curajul să-ți spun ce simt și apoi să-mi iau rămas bun de la tine, ... iubirea mea. Și oriunde vei fi, ... cu oricine ai fi, .... și oriunde aș fi, .... cu oricine aș fi .... cu tot sufletul mi-aș dori să fi atât de fericit încât sufletul tău să atingă cerul, ... să trăiești iubirea adevărată, necondiționată, altruistă ... și să te gândești o clipă la mine, ... o singură clipă, ... apoi sufletul tău să zâmbească sufletului meu în semn că a înțeles ceea ce simt eu. Iar dacă te-am rănit vreodată prin ceea ce-am spus fără să simt, prin ceea ce n-am spus dar am simțit, iartă-mă. M-am străduit să nu te rănesc, căci te iubeam prea mult, am preferat să păstrez pentru mine motivul care m-a determinat să plec cândva, am preferat să sufăr eu, decât să te rănesc. Și te mai rog ceva, să mă ierți pentru egoismul de a-ți spune acum tot ceea ce simt, ... tot ceea ce am simțit pentru tine... Te rog iartă-mă, știu că ar fi fost mai bine să păstrez tăcerea, ... dar nu mai pot purta această povară care e din ce în ce mai grea pentru sufletului meu, ... vreau să scap de ea, să-mi deșert sufletul asemeni copilului nerăbdător ce stă sub bradul de crăciun cu mâinile încleștate pe sacul greu, plin de jucării. Nu fac asta pentru că urmăresc ceva. Nu aștept nimic, decât să mă privești la fel ca și până acum, dar nu știu dacă mai poți. Risc totul, prietenia ta, schimbarea impresiei tale despre mine ... pentru că nu m-aș ierta niciodată dacă aș rata singura clipă în care ți-aș putea spune ție, singurul bărbat pe care l-am purtat în suflet peste ani, ... că ai fost, ești și vei fi iubirea mea. Nu demult, am ratat clipa asta unică pentru o persoană atât de importantă din viața mea, iar regretul îl voi avea în suflet toată viața. Aș vrea să mai pot întoarce timpul pentru acea clipă unică, pentru o singură clipă, una singură și aș da orice în schimb, fără ezitare aș renunța la viața care mi-a mai rămas. Nu mai pot face nimic, nu am cu cine să negociez. Nu vreau să mai greșesc încă o dată. Vei fi mereu iubirea mea, ... o iubire prea mare pentru fi trăită, ... o iubire prea mare pentru a fi împărtășită. Și îmi va fi dor ... de mine, ... de tine, ... de noi, ... de tot ceea ce-ar fi putut să fie și n-a fost. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate