în acea noapte i-am povestit despre mine și despre câmpuri.
viscolea, făcusem focul,
întors în întuneric, privea reflecția flăcărilor sau cele treisprezece scânduri, iar eu vorbeam continuu, cred că de la sedative.
și totul era simplu și intim.

povesteam de hera care crescuse, strigam la ea mereu de teamă să nu se rătăcească, alearga ca o bleagă pe lîngă iepuri, degeaba a fost câine de vânătoare,
o strig și acum în vis și vine râzând, așa e expresia feții ei,
cu limba scoasă de un cot și cu ochii luminoși.
alergam cu sufletul la gură până într-o poieniță unde era un lac care iarna îngheța,
vara colcăia de șerpi , libelule albastre, broaște și țânțari,
mă ascundeam în scorbura unui stejar trăznit de furtună, presându-mi cu o mână inima și cu cealaltă ținându-mă de burtă să nu-mi cadă.
cerul era albastru ca sufletul unui ascet.
ea mă găsea mereu și sărea ca o capră, trăgându-mă de poalele rochiei
”s-a terminat, nu te mai iau niciodată cu mine”, îi ziceam, încruntându-mă la rochia zdrențuită.
mirosea a umezeală și a apă stătută, era cald, se copseseră fragii,
mă gîndeam atunci la mine potrivindu-mi tălpile goale pe șinele unei căi ferate, care trecea printr-un capăt de oraș.
deasupra era un pod, pe margini rugi cu mure și urzici bătrâne
rupeam, tremurând, tulpinile înalte,
mă scutura fior după fior.
când m-a găsit tata aveam mâinile umflate , mi-era atât de cald încât îmi simțeam sângele zvâcnindu-mi în tâmple și în obraji
” s-a terminat, nu o să te mai iau niciodată cu mine” zicea
iar eu râzând, ca hera mai târziu, fugeam
fugeam pe linia ferată, țipând să-mi aud ecoul sub pod.
”s-a terminaaaaaat”

pe hera a luat-o mama într-o zi de zgardă și au plecat amândouă, măcar de-aș mai fi mângîiat-o să știe că nimic nu e veșnic, nici măcar o despărțire.
cine mai știe …

*
mai târziu îi povesteam că
mă urmărește când dorm o casă goală
e o obsesie cultivată s-ar găsi interpretări
sentiment de însingurare deziluzie
habar nu am poate să fie regret sau eliberare
casele goale sunt liniștite
praful e bun acoperă
ceasul rămas în urmă 5.30 ce se întâmpla și când
nimic
trebuiesc trei surse pentru a fi consemnat momentul
o vază flori uscate cartea întoarsă pe o noptieră asamblată greșit
rafturi goale
o sticlă de after shave fără capac
o oglindă
podeaua care scârțâie
bâzâitul unei muște captive
clinchetul cîrligului de la fântână,
dincolo de geamurile deschise larg
un fel de tic

nu știu


casele goale sunt liniștite


*

acum
bate vânt, soarele are o culoare intensă, aici nu există toamnă, marea miroase a alge împuțite, e cald și e foarte departe, însă nu e nici un camerun și n-am unde să-ți fac o peluză pentru când o să vii .
nu mai sunt o femeie frumoasă. și nu dețin trei surse pentru a ști dacă a fost adevărat. Totuși…


*

ascultă-mi vocea, șoptindu-ți cald





mă tem că s-a terminat.