Privesc înapoi, mă doare ce văd
crengile nopții îmi strigă că pot,
durerea e rece acum, cândva era mai caldă
trecutul e moale, nu are culoare,
mereu parcă mă pregătesc să mor;
Undeva se împletește cerul cu pământul,
m-aș așeza pe-o stâncă să-mi plâng trecutul,
dar nu am timp și nici măcar bani
să-mi pot permite o evadare,
să sar ca alții din floare în soare;
Îngerii ocupați au uitat de mine,
străbat drumul fără ajutor
se lasă tot mai greu bagajul
timpul nu mă ajută deloc;
Imagini reci se aștern cu ploaia de toamnă,
mă întind, poate îmi spală visele seci
din spate mă scârție dur o poartă amară,
eliberează fantome din arborii zilei,
le îndrumă să întunece tot ce-a mai rămas;
Mă întunecă toamna asta bătrână,
nu vrea să-mi mai aducă o zi de mâine.