Marin Preda: Băiete, ăștia vor să mă termine!

În vara anului 1970, la recomandarea profesorilor Alexandru Piru și Ion Rotaru, am luat lucrarea de licență despre ,,Moromeții” lui Marin Preda. Aveam avantajul că stăteam aproape de Siliștea-Gumești, cunoșteam satul si locuitorii lui și puteam să –l consult și pe Marin Preda. Lucrarea mea se numea ,, Realitate și fictiune în romanul Moromeții” Am stat câteva zile în satul Siliștea –Gumești și am luat legătura cu aproape toate personajele din roman de la Preda Oprescu, fostul secretar al primăriei, care pe atunci era un bătrânel simpatic, până la la Catrina Moromete ( Joița Călărașu, mama scriitorului), o bătrânică țărancă, care pe atunci stătea la fata ei , Ilinca.
Poate voi vorbi odată despre acest lucru, acum însă vreau să vă spun altceva ce m-a frapat la scriitor. După ce am alcătuit un album cu toate fotografiile eroilor din ,,Moromeții” m-am prezentat cu el la Marin Preda să văd ce impresie are el despre personaje. Venise pe acasă să-și viziteze rudele și mai ales pe maică-sa care era bătrână și bolnavă. ,,Domnule Preda, i-am zis eu, poate o să vă mire, am luat o lucrare...’’ ,,Aaaa, da știu, mi-a povestit Piru despre tine... Și ce vreai să scrii tu în acestă lucrare? Tu ești din Râca de la fostul învățător al meu Crivăț? Ce mai face? Mai bea, mă?La Râca veneam eu dupa cărți pe la neamurile mele. Stancu lu’ Diță ce mai face?”După ce i-am dat eu toate informațiile cerute, i-am povestit intenția mea de a face o radiografie a personajelor, comparând realitatea personajelor din sat cu felul cum au fost ele prezentate în roman.,,Ar fi interesantă, monșer, dar ai grijă...” Privește albumul printre ochelari și se oprește la maică-sa. ,,Nu puteai si tu s-o pui să se îmbrace mai bine! Ș Ilinca tot îmbrobodită...” Am tăcut tot timpul, urmărindu-l cu o curiozitate diabolică.,,Ãsta cine?”- fixează el ochii pe un personaj.,,Fostul dumneavoastră coleg de școală, acum e vânzător la MAT!” ,,Băă, da’ nu-l mai cunosc, s-a schimbat!” Aprinde o țigară și trage cu foc din ea. Urmărește cu o curiozitate de copil toate fotografiile. Pe unii nu-i mai cunoștea, îmbătrâniseră. Pe alții îi căina. ,,Amărâți mai sunt, parcă în roman eu nu i-am văzut așa!”
Timpul a trecut.
O lovitură sosește ca un trăsnet în anul 1980, într-o zi a lunii mai, pe 16, când am auzit că Marin Preda a murit. Cum să moară Marin Preda? Moartea lui venea după succesul extraordinar cu romanul ,,Cel mai iubit dintre pământeni” După această dată din doi în doi ani se ținea un festival ,,Marin Preda” în Siliște la care am participat si eu. Se vorbea în surdină că moartea lui n-ar fi fost naturală. Prima dată am aflat de la sora lui, Alboaica, că la moarte avea o lovitură în cap pe care medicul legist i-o motivase prin căzătura din pat. Dar paturile de la Mogoșoaia erau atât de joase, încât oricât ar fi căzut din pat, nu putea să-i ramână un asemenea semn. El, imi spunea sora lui, de câte ori venea pe acasă, le povestea că prevestea ceva, avea presentimentul morții iminente.,, Mă urmăresc...” le spunea. ,,Cine?”- ³-a întrebat ea. Și el tăcea. Nu i-a răspuns.
În ultimul an al vieții își petrecea timpul mai mult la Palatul Mogoșoaia. Aici avea o camera a lui în care se simțea bine și putea să scrie în liniște. Seara la apusul soarelui, ieșea la plimbare prin parcul somtuos al Mogoșoaiei singur sau în compania altor scriitoricum erau Sânziana Pop, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi etc. . Cei care l-au cunoscut spun ca era un taciturn, rar îi scoteai vorba din gura. El se confesa rar și numai prin întrebări.
,,Serile acelea erau adevărate academii de literatură, pe care prezența d-lui Preda le transforma în regal.” –povestește Sânziana Pop.La Palatul Mogoșoaia, creația Martei Bibescu, locul era pur si simplu un paradis natural, plin de arbori seculari , de pășuni verzi și flori în care castelana își pusese întreaga pasiune ,,Marin Preda era brutal în discuții, dar numai cu cei pe care-i dispretuia, adică majoritatea,, creatorilor” aflați la vremea aceea în solda scriitorimii care mișunau pe la Palat.”- zice tot Sânziana Pop. În colhozul literar al Mogoșoaei erau multe figuri abjecte care i-ar fi putut face rău lui Marin Preda. Oameni simpli din interiorul Palatului, nea Duminică si nea Răsărit, îngrijitori, au declarat: Marin Preda știa că o să moară. Se simțea urmărit, îi era frică. Își baricada camera, plângea, ieșea noaptea gol pe culuarul pustiu, strigând îngrozit: ,,Mă omoara, băiete, mă omoară!”A fost otrăvit, a fost drogat? Soția lui, Elena Preda: ,,Da, Marin avea o mulțime de spaime. Una din ele era legată de friguri, de boala lui din copilărie. De pildă, îi era frică să mai meargă la mare, pentru că acolo avusese ultima criză...” Avea permanente atacuri de panică, din această cauză îl apropiase pe Mircea Dinescu ca prieten să stea cu el mai mult. În ziua aceea fatidică Elena Preda a primit un telefon de la el, era la editură: ,,Îmbracă-te trebuie să mergem la Mogoșoaia!” Femeia i-a explicat că nu poate să lase copiii singuri, erau mici doar. ,,Dacă vin, îi iau și pe ei!” Marin Preda s-a supărat. A căutat bona să stea cu ei, dar n-a găsit-o. Simțea nevoia să fie cu cineva, primea telefoane anonime în care era amenințat.,, Trebuie să vii să stai cu mine!” Cine îl amenința? După aparitia ,,Delirului” a urmat o perioadă de hăituire. Chiar soția lui, Elena Preda, primea bilete de amenințare pline de cuvinte obscene care erau semnate ,,Un grup de legionari”. Miza acestor amenințări era volumul al doilea al ,,Delirului”. La mare, Mircea Sântimbreanu, a venit la Elena și a întrebat-o: ,,Știți, a venit ambasadorul rus, Drozdenco, și m-a întrebat ce are de gând să scrie Marin Preda în volumul al doilea din ,,Delirul”... Spuneți-i domnului Preda să fie atent!” Dupăun timp, altădată în București, seara, când a venit Preda acasă: ,, Ha, ha, ha,să vezi ce-am mai făcut astăzi!...Știi cine a venit la mine, la birou?’ ,,Dacă nu spui, nu știu!”-i-a zis soția. Zice: ,,Ambasadorul sovietic!” După o pauză:,, Cum să vina el să mă întrebe ce am de gând să scriu mai departe în ,,Delirul”? ,,Þi-a pus chiar el întrebarea asta?”-l-a interogat soția.,, Da m-a întrebat direct: Ce aveți dumneavoastră de gând să scrieți în volumul al doilea din ,,Delirul”? Marin Preda a luat o poză serioasă și i-a zis: ,,Ia ascultă, de când veniți voi să ne întrebați pe noi ce scriem în țara asta? Noi venim să vă întrebăm pe voi ce faceți?... Cum îți permiți dumneata să vii în biroul meu, la mine acasă, și să mă întrebi așa ceva?” Scena aceasta Marin Preda o povestea prietenilor cu mândrie, dar în sufletul lui se cuibărea neliniștea. Dupa aceasta scenă Preda a fost invitat în URSS la un simpozion, dar a refuzat vizita. Îi era frică de o iradiere sau alceva de genul ăsta. Altădată a primit un mesaj telefonic de tipul: ,,Te-ai trezit și tu să scrii cărți curajoase. Ai grijă că te vom omorî pe tine și pe copiii tăi.” In 1979 a fost la un pas de moarte în urma unui accident de circulatie stupid cu un tir ciudat, care a căutat să lovească intenționat mașina scriitorului.
( Date culese din Revista As,AnulXX, nr.938,1-8 octombrie 2010- din relatările Elenei Preda, soția scriitorului)
De aici și până în ziua fatală n-a fost decât un pas.

Marin Preda a fost luat in vizorul securitătii după aparția romanului "Delirul", roman care readuce în actualitate profilul moral al mareșalului Antonescu. Prezentarea conducatorului Romaniei din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial intr-o lumină pozitivă a fost considerată la timpul respectiv o încercare de reabilitare a celui care a ordonat Armatei Romane să treaca Prutul pentru eliberarea Basarabiei străbune. Marin Preda avea in pregătire un alt roman în care intentiona să arate cum au fost lichidate valorile neamului nostru in obsedantul deceniu. In romanul "Cel mai iubit dintre pamanteni" eroul principal pomeneste la un moment dat despre "era ticalosilor". Notitele volumului al doilea din "Delirul", impreuna cu o valiza plina cu documente care se aflau in fișetul lui personal au disparut imediat dupa moartea scriitorului. Dupa unii investigatori ai acestui caz, Marin Preda devenise deosebit de incomod atât pentru rusi, care nu puteau uita infrangerile suferite in fata armatei române conduse de Antonescu dincolo de Nistru, cât si pentru cuplul dictatorial din Romania, deoarece in acest volum el face o subtilă aluzie la pretențiile soției dictatorului de a se afirma în viața politica a țării. De remarcat similitudinea morții lui Marin Preda cu cea a actorului Amza Pelea care a spus intr-unul din monologurile lui care ne descrețeau frunțile, in contextul unei întamplări din orasul Băilești: "Leana lui Zăpăcitu din capul satului". "Zăpăcitu" era porecla concetăteanului său pe nume Galiceanu, dar aceasta aluzie avea să o plătească cu viața deoarece a fost dat pe mâna lui "Radu", adica iradiat, cum obișnuia dictatorul să ceară securitatii lichidarea adversarilor regimului, ai indezirabililor sau ai așa zișilor trădători. Ne amintim de asasinarea fotbalistului Dan Coe, a lui Cornel Chiriac, a istoricului Vlad Georgescu care a primit urmatorul mesaj de amenintare:"daca il dai pe Pacepa (Orizonturi rosii), vei muri", precum si a altor câtorva din conducerea postului de radio "Europa Libera", a inginerului Gh.Ursu, a lui Virgil Trofin, a lui Vasile Patilinet la Ankara, ca să dăm numai cateva nume ale celor lichidați de organele de represiune aflate în slujba dictatorului.
Marele succes la public al lui Marin Preda nu putea să nu trezească sentimente de invidie si in rândul unora dintre confrații săi, atât inainte cât și după evenimentele din decembrie ‘89. Detractorii lui au incercat să minimalizeze valoarea literara a operelor sale declarând că a fost un produs al regimului comunist și faptul ca a colaborat cu acest regim este impardonabil.
Să vedem insa cum s-a desfasurat "colaborarea" lui cu regimul comunist si care au fost relațiile sale cu securitatea care primea note informative despre el chiar si de la bunii lui prieteni sau de la unii colegi de breasla, care figurau cu nume conspirative de informatori in documentele securitatii. In Dosarul de Urmarire Informativa (DUI) a lui Marin Preda, Dosar care cuprindea 4 volume si era intitulat "Editorul" , există o notă a securitatii datata 16 noiembrie 1972 in care se mentionează că "Marin Preda este lucrat de organele noastre prin DUI pentru faptul că este cunoscut cu manifestari negative cu privire la politica partidului și Statului nostru". Dupa "Tezele din aprilie" prin care Nicolae Ceausescu anunța inceputul așa zisei "revolutii culturale" dupa model chinezesc, securitatea a inceput urmarirea tuturor plecarilor peste hotare ale scriitorilor, considerati potențiali dușmani ai "revolutiei culturale".
Se cunoaste faptul ca Marin Preda era in evidenta securitatii incă din anul 1966. Toate deplasările si intâlnirile lui erau urmărite de o armata de agenti care il supravegheau in permanenta. In notele informative cu privire la convingerile lui personale despre regimul de la putere, se mentiona: "declaratii dușmanase la adresa orânduirii", "refuzul lui de a colabora la organul CC al PCR Scânteia", precum si unele afirmatii cu privire la lipsa de libertate a presei in Romania. Intr-una din aceste note se preciza că in anul 1965 Marin Preda fusese la Paris unde se intâlnise cu "transfugii față de care a criticat regimul comunist din Romania". In luna ianuarie 1972 un alt informator al securitatii care semna "Artur", scria că Marin Preda se intâlnise la Paris cu Monica Lovinescu si cu alți colaboratori ai postului de radio "Europa Libera". In baza acestor note, cât si a unui referat al securității in legătură cu "activitatea lui dușmănoasă", convorbirile telefonice i-au fost interceptate prin montarea la domiciliu a unui dispozitiv de ascultare, iar la sediul Editurii "Cartea Romaneasca" s-au făcut dese perchezitii noaptea. Cat priveste "colaborarea" lui cu regimul comunist, aceasta se poate stabili cu ușurinta citind declaratia criticului literar Marin Mincu căruia nu i se publicau lucrarile fiind acuzat ca in scrierile lui este prea de "dreapta". Marin Preda, directorul Editurii l-a apărat insa punând la punct pe un denigrator al acestuia printr-o injurătură neaoșe, publicandu-i apoi toate lucrările. Iata cum il caracterizeaza Marin Mincu pe acest asa zis "produs al proletcultismului": "Marin Preda era un om de o elevată noblețe, comportandu-se in orice imprejurare ca un adevarat aristocrat; el avea răbdarea nobila să-i asculte pe toți cei care i se adresau si să le răspundă cu franchețe si naturalețe. De asemeni el apreciaza "onestitatea intelectuală a lui Preda si incapacitatea lui organica de a tolera minciuna si injustitia, de orice fel ar fi fost acestea."

La răndul lui, Nicolae Breban declara că Marin Preda i-a publicat romanul "Ingerul de gips", deși era ostracizat in țară intrucat participase peste hotare la manifestari anticomuniste.
Despre organele de represiune care țineau țara sub teroare, eroul romanului "Cel mai iubit dintre pamanteni" foloseste la adresa lor epitete precum "duri", "cretini", "primitiv" (un colonel de securitate), "demagog rudimentar" (un general), "analfabet periculos" (un gardian pe care pâna la urmă l-a omorat de teama de a nu fi el ucis de acesta) etc.
Puteau fi trecute cu vederea aceste păreri infamante ale lui Marin Preda la adresa baietilor cu petlițe albastre la veston? Conjunctura le era extrem de favorabila. Aveau acordul cabinetului 2, deoarece soția dictatorului fusese vizată direct in aluzia referitoare la dorinta ei de implicare in viata politică, precum și sprijinul logistic al rușilor care se simtiseră ofuscati la aparitia volumului "Delirul". Cu câteva zile inaintea morții lui, după cum declara fratele sau, scriitorul a primit câteva amenințări cu moartea si i-a mărturisit, "sunt un om terminat", exact ca in cazul lui Vlad Georgescu. Și băieții s-au ținut de cuvânt, exact ca in cazul lui Vlad Georgescu care a dat pe post "Orizonturile Rosii", carte care a dezvăluit occidentului adevarata față a dictatorului roman. Pentru a demonstra că nu sunt primitivi, i-au vârât un cearsaf in gura, sau i-au pus o perna pe fata, "astupandu-i orificiile respiratorii", dupa cum reiese din raportul intocmit de IML. Cea mai autorizata părere asupra morții lui Marin Preda rămane insa cea a medicului Șerban Milcoveanu, care, bazându-se pe declarațiile unor martori care l-au văzut pe Marin Preda imediat dupa moarte, este convins ca a fost otravit cu cianura de potasiu, deoarece cadavrul lui nu avea culoarea livida specifică tuturor cadavrelor, ci era de culoare "rubinie, de un roșu deschis", culoare specifica a celor morți in urma inhalării cianurei. De aceiași părere este si fosta soție a scriitorului, Elena Preda, care este convinsă că soțul ei a fost otrăvit. Si Aurora Cornu, prima lui sotie, a declarat intr-un interviu acordat la Paris Lucretiei Bârladeanu "Dupa ce am văzut fotografiile date de politie cu cadavrul lui Marin nu poți să nu te intrebi daca nu este vorba de un asasinat...
În cartea sa, "Cum a murit Marin Preda", C. Turturică, pare-se șoferul lui, povestește cum și-a petrecut ultima zi din viață. Am să recapitulez și eu. Era pe 15 mai 1980, o zi splendidă de primăvară. Marin Preda jubila după succesul său cu "Cel mai iubit dintre pământeni". În relații proaste cu soția, de două săptămâni nu mai dormea acasă ci în camera lui de la Mogoșoaia. Asaltat de admiratori de toate felurile, Preda se închidea adesea în biroul lui de director de la Editura Cartea Românească și își petrecea timpul mai mult singur. În acea fatidică zi, Marin Preda trimite femeia de serviciu, pe coana Vetuța, cum îi zicea el, să cumpere ceva băutură pentru a-l sărbători pe Sfântul Pangratie. Femeia vine cu o sticlă de rom cubanez, care atunci se găsea din belșug, i-o dă scriitorului, care se apucă să bea singur, fiind supărat rău, după o ceartă cu soția sa. A băut o sticlă de rom și una de whiski toată ziua. Văzând că nu mai pleacă acasă, femeia de serviciu, noaptea târziu, dă telefon după un taxi să-l ducă la Mogoșoaia. Pe drum are o serie întreagă de peripeții cu șoferul, fiind beat, pentru care nu mai insist. Șoferul îl urcă scările la Mogoșoaia și-l dă în primire unor cheflii scriitori care serbau o zi de naștere. Câțiva din ei, văzând în ce hal este, se duc și-l culcă în camera lui. Peste noapte, Marin Preda se scoală și se întoarce la cheflii să le ceară un pahar cu apă, motivând că i s-a uscat gura. O fată, pictoriță tânără, glumind, îi întinde două pahare, unul cu apă, altul cu votcă, rugându-l să aleagă. Preda bea paharul cu votcă (nu se știe dacă a mai baut și apă) și se întoarce în cameră. A doua zi, pe la ora opt, trebuia să plece în Vrancea la o șezătoare literară. Prietenii cu care trebuia să meargă, văzând că nu mai apare, se duc la cameră să-l ia. Dar îl găsesc mort, trântit cu fața în jos, cu o mână atârnându-i pe marginea patului.
Diagnosticul pus de doctori a fost moarte prin înecare cu sputa lui, provenită în somn. De aici încep speculațiile. Pictorița cu pricina a dispărul ca prin minune și nimeni nu a putut să mai ia legătura cu ea. A fost cumva otrăvit Marin Preda? Medicii care i-au făcut autopsia, probabil tot oameni ai securității, nu au mai continuat cercetările, rămânând acest diagnostic. Cert este că eu am discutat cu membrii familiei, cu una din surori, care mi-a declarat că, după moarte, Marin Preda avea capul cu multe răni pe el, semn al unor lovituri.
În ultimul timp Marin Preda căpătase o aureolă de mare scriitor; când se deplasa prin țară se țineau după el șiruri întregi de mașini cu admiratori, mai ales după ultimul roman, care răscolise toată intelectualitatea română. Profesorul Alexandru Piru, la care am avut lucrarea de licență, mi-a declarat că la citirea romanului "Cel mai iubit dintre pământeni", a stat claustrat în casă două zile și două nopți, fără să mănance, citindu-l pe merăsuflate. Nimeni nu mai scrisese ca el până atunci. În noaptea când romanul a fost pus în vânzare, în fața librăriei Mihai Eminescu s-au strâns mii de oameni pentru a-l cumpăra. Se crede că a intrat în panică și Ceaușeasca, întrebând ce se întâmplă în mijlocul Bucureștilor cu atâta lume strânsă. Apoi Marin Preda avusese curajul să vorbească despre unele probleme insolubile ale societății socialiste. În convorbirile cu Florin Mugur, Marin Preda critica anumite aspecte negative ale societății socialiste, cum era agricultura care rămăsese pe spinarea militarilor și elevilor. Și nu numai atât. În cercuri intime el avea gura slobodă vorbind despre culisele ceaușiste. Era printre singurii scriitori care vizitase Franța și, împreună cu Eugen Simion, văzuse cum trăiesc capitaliștii. De altfel, Eugen Simion are și o poveste cu Marin Preda cum l-a ocolit tot Parisul pentru a cumpăra o pălărie.
La citirea romanului ,,Cel mai iubit dinte pământeni” am rămas cu un mare gol în suflet, cartea aceasta mă răscolise atât de mult încât câteva zile îmi tăiase apetitul. Întrebări stranii îmi sunau în cap: ce-i omul pe pământ? încotro merge specia umană? ce-i dragostea, acest sentiment straniu care ne cucerește pe toți? ce-i femeia? ce-i răutatea? care-i sensul vieții? ce este cu era asta a ticăloșilor și cu bezmeticii despre care vorbea el? încotro merge specia umană? de ce universul operei lui este așa de degradant? de ce personajele lui aleargă toate după un ideal labirintic, eșuînd în lamentabil?
După moartea lui tragică mi-am răspuns la toate aceste întrebări. El s-a identificat cu eroii săi, părăsind scena vieții ca și ei, expus derizoriului. El a văzut ca nimeni altul dincolo de obiecte, stările confuze, ambiguitatea sufletească, crepusculul, vagul, preluate prin filiera simboliștilor. De la el am învățat că dragostea nu-i eternă, biologicul din noi o destramă, că viața este cel mai mare mister al creațiunii pe pământ, ea nu e frumoasă, dar trebuie s-o facem să fie frumoasă, că moartea este o stare naturală pe care numai omul o face înspăimântătoare…
Marin Preda a rămas una din marile conștiințe ale secolului douăzeci, alături de Camus, Marlaux, Sartre, Faulkner, Ionesco, Prust, Joyce. A fost o conștiință lucidă într-un timp când nimeni n-a avut tăria să ridice un deget asupra timpurilor, dând dovadă de un extraordinar curaj civic. Poate că și de aici i s-a tras moartea…
Marin Preda a fost un mare moralist, citind opera lui, înveți o mare lecție despre viață. S-a luptat cu bezmeticii și cu spiritele primare agresive care populau fauna noastră umană. A fost sincer precum Camus care zicea că libertatea este dreptul de a nu minți, într-o lume cuprinsă de minciună și delațiune.
Lecturile lui preferate au fost Biblia, Dostoievski, Balzac, Celine, Sadoveanu, Carageale, a citit Cnoza din Princeton, pe Nietzche, l-a preocupat teozofia și filozofia…
Ca persoană a fost un om închis, și-a pus rar sufletul pe masa prietenilor, nu ura dușmanii ci îi disprețuia. A fost un spirit nevrotic, în tinerețe, miop fiind, a trecut printr-o lungă stare depresivă, stăpânindu-și nevrozele cu tranchilizante care nu-i lipseau din buzunar.
Sfatul lui pentru scriitori tineri a fost să învețe, "de la Balzac să nu ignore mecanismul social, de la Victor Hugo să caute excepționalul și surpriza vieții, de la Dostoievski să nu ignore adâncimea de spirit a sufletului omenesc, punând experiența personală lângă toate acestea…”
Unul din marii lui critici care i-au studiat cu asiduitate opera a fost academicianul profesor Eugen Simion. El spunea despre scriitor: ,,În secolul nostru s-a văzut că biruitor nu iese un astfel de om liber, mândru și așteptat, ci bruta lașă, care, eliberată de orice morală, se selecționează rapid și se unește cu alte brute împotriva oricăror veleități de libertate și mândrie, omorând orice scânteie a spiritului și aruncând omul în perversiunea delațiunii, a corupției și a fanatismului… Pe acești oameni îi caracterizează simplu: vai de capul lor!”
După 1989, Marin Preda, ca de altfel și Eminescu, a început să intre într-un con de umbră, nemeritat. ,,A apărut-zice Eugen Simion- o formă nouă de contestare, agasarea sau impaciența, iritarea față de orice tentativă de a-l apăra pe Preda. Încercând să răspund publiciștilor și scriitorilor care îl atacă bezmetic…m-am trezit că sunt admonestat și chiar înjurat, cu o vulgaritate greu de imaginat.” Mulți îl urăsc pe Preda nu numai că e un mare scriitor ci și că vine din lumea țărănească. Astăzi ne trebuie un blazon de aristocrați, să fie os domnesc…
".