cînd eram foarte mic îl iubeam mult pe dumnezeu. în fiecare seară mă spălam în lighean apoi mă dădeam prin păr cu apă cu zahăr. bunică-mea îmi zicea că mama nu lăsase decît bani pentru pîine. nu și pentru gel de păr. și oricum apa cu zahăr era bună și la inimă și la păr.

în biserică fiecare își avea locul lui. bătrînii se uitau urît dacă cumva le luai locul. acolo își lăsau batistele de pus sub genunchi rozariile și cărțile cu cîntece. nu știam toate rugăciunile dar voiam ca ăia mari să mă vadă că știu. mă uitam la buzele lor și-i imitam mîndru nevoie mare. îl iubeam așa mult pe dumnezeu că într-o seară m-am dus să mă împărtășesc fără să fi primit prima sfîntă împărtășanie. voiam doar să văd ce gust are dumnezeu.

mi-am împreunat frumos mîinile și m-am așezat la coadă. cînd a venit rîndul meu preotul s-a uitat la mine cu îndoială. a zis cu jumătate de gură trupul lui cristos. eu am răspuns amin și am pus limba pe hostie. în timp ce mă întorceam în bancă hostia mi se lipise de cerul gurii. încercam să o dezlipesc cu limba dar îmi era frică.
mă gîndeam că poate acolo trebuie să fie locul lui dumnezeu. în cerul gurii. adică mi se părea logic.

a doua zi a vuit tot satul. nu se mai auzise copil care să se fi împărtășit fără să facă pregătirea pentru prima sfîntă împărtășanie.
ai mei s-au dus la preot și s-au rugat vreo lună pentru iertarea mea.
de atunci nu mai imit pe ăia mari. în biserică acum tac.

*

toți mă știu ca pe un om care învață foarte greu.dar după ce învățam un lucru nu mă mai săturam de el. cînd am mers prima oară desculț prin sat stăteam mai mult în vîrful picioarelor. la cîmp era și mai rău dacă nimereai în timpul cositului. pentru toate exista cîte o tehnică. îmi spuneau: bă dacă vrei să mergi pe uliță pune naibii toată talpa. fără frică. dacă mergi la cîmp pune talpa în așa fel încît să apleci înainte iarba cosită.

cel mai cumplit a fost să învăț să dansez. duminica în curtea grădiniței parca un camion mare iar în remorcă urca o formație. stăteam lipit de gard și mă holbam la alții care dansau și chiuiau cînd solistul răgușit mai avea timp pentru încă o mona mea nu știu doamne ce-i cu ea. vreo patru ani s-au chinuit fetele să mă învețe blues forțat. și au reușit în cele din urmă.
ce n-au reușit nici pînă acum a fost să mă învețe să dansez populară. îmi spuneau tot timpul: tu ce crezi că o să dansezi la nunta ta?
dacă aș fi mucalit aș spune că eșecurile mari se datorează unor cauze mici. adică nu m-am însurat pentru că nu știu populară.

*

sincer să fiu nu știu dacă toate astea s-au întîmplat în mine demult. sau astăzi. îmi înghețase mîna pe reportofon dar eu îmi pipăiam cu limba cerul gurii. să văd dacă dumnezeu mai e acolo.