Înțelegerea libertății și existența preștiinței divine o pot compara cu legea gravitației, în sensul că dacă l-am compara pe Newton cu Dumnezeu și gândirea acestui fizician cu gândirea divinității, am putea spune, în ceea ce privește libertatea și preștiința, că Newton a înțeles că există gravitație, deoarece mărul copt a căzut. Dumnezeu însă știa, în preștiința Sa, că mărul va cădea, când va cădea, cât îi va trebui să se coacă și chiar dacă evoluția sa va fi influențată de vreun vierme sau de vreme potrivnică ori ba. Adică, Dumnezeu cunoștea legea gravitației, rostul ei și motivul pentru care o făcuse. Știa cum și când va acționa, cât și motivul pentru care se manifestă în acest fel, însă nu a intervenit în schimbarea ei. A lăsat ca toate să se întâmple conform legii, adică să-și împlinească rostul și, ca atare, să se bucure de libertate.
Deci, deși știa ce se va întâmpla cu mărul copt, nu l-a ferit de cădere, nu i-a răpit libertatea de a-și împlini scopul, rostul pentru care fusese creat.
Așadar, în concepția creaționistă, libertatea însemnă respectarea, îndeplinirea și desăvârșirea legii, iar preștiința poate fi explicată numai de cel care a conceput legea-legiuitorul, în ideea că toate trebuie să acționeze conform legii după care au fost concepute și în cadrul ei.
Preștiința este cunoașterea desăvârșită a legii, iar libertatea este punerea legii în aplicare conform literei și spiritului ei.
Astfel se explică cum Dumnezeu știe ce va face fiecare făptură pe care a creat-o până la sfârșitul existenței și nu intervine în modul ei de manifestare, lăsându-i libertatea de a respecta sau de a încălca legea.
A nu fi liber însemnă să fii în afara legii. De fapt., această axiomă este ceea ce se încearcă a se face prin impunerea unei Constituții în spiritul istoric al unei nații. În acest aspect constă și originalitatea și necesitatea ca fiecare popor să aivă propria constituție care să îl definească ca entitate populară dar și ca valoare morală în cadrul unei civilizații tot mai scindate de sentimentul extremist al naționalismului.
Acum aproape o lună, cancelarul federal Angela Merkel afirma cu convingere că, Europa nu se poate uni economic, dacă nu renunță la identitățile naționale. De fapt, afirmația cancelarului german face o delicată trimitere la dorința de afirmare a unei nații superioare care trebuie să se impună pentru a conduce prin muncă și forță celelalte așa-zise con dominatoare.
În acest sens, este clar că nu poate exista o Constituție a națiilor europene, deoarece Europa nu are un spirit istoric unitar.
Așadar, orice nație europeană s-ar simți constrânsă deliberat la un mod de viață impropriu și ar da vina pe preștiința acelui legiuitor care i-ar impune să trăiască după legi care nu l-au format și nu i s-au dezvoltat încă din propriul scutec.
O Europă unită face ca națiile ce o alcătuiesc să se simtă condamnate la lipsa de libertate. Pentru a uni Europa ar trebui întâi distrus sistematic și definitiv sentimentul de proprietar de pământ prin moștenirea de la înaintașii conaționali. Trebui întâi desființată ideea de nație. Atunci când ești european nu mai trebuie să conteze că ești ungur, francez, român, neamț, bulgar, spaniol sau italian. Toate aceste spații geografice ar trebui să se refacă.
Pentru a uni Europa ar trebui creată întâi o istorie comună care să creeze ideea de a fi mândru că te-ai născut în acest conglomerat național. Această istorie să fie predată în toate țările Europei în clasele primare și să evidențieze legăturile între nații care au dus și care converg spre îndeplinirea idealului propus: unirea europeană.
Nu trebuie impusă o limbă comună, ci trebuie explicat de ce este necesar ca fiecare cetățean european să cunoască cel puțin încă o limbă de circulație europeană.
Tezaurul european cultural trebuie împărțit între toate națiile acestui continent și nu valorificat în mod separat de fiecare nație. Cei care vorbesc de păstrarea identității naționale nu doresc unificarea Europei, ci urmăresc exploatarea ei ca piață de desfacere.
În concluzie, aș putea spune că preștiința celor care conduc Europa afectează modul de viață al cetățenilor europeni pe toate planurile existenței lor. Libertatea europenilor este un balon mare de săpun ce strălucește în mii de culori la lumina soarelui, iar în umbra lui sunt cei interesați care vor să nu se spargă. Ei îl numesc Uniunea Europeană.
Eu abia aștept să se spargă!