Cu fiecare kilometru parcurs, ma afund in amintiri. Patrund in perdeaua de apa. Pasesc incet, parca vreau sa ma racoresc. Nu vreau sa ma dezamageasca nimic. Fac un pas mare si ajung dincolo.
Partea dinspre deal a gradinii este uscata. Dumnezeu a impartit-o in doua. Jumatate poarta spre lume si jumatate poarta spre Imparatie.
Sus, pe Dealul Crucii, se odihneste bunica. Se odihneste si bunicul, dar de el mi-a fost mila in timpul vietii. De ea, nu. Prea mult aveam nevoie de ea. Nu mi-a trecut prin cap sa o compatimesc . Si oricum, el s-a odihnit mai mult.
S-a oprit ploaia. Un curcubeu cuminte leaga cele doua lumi.

-Trebuie sa ne intalnim cu politistul!

Nu e un nume.

-Ma auziti?! Trebuie sa ne intalnim cu politistul...

Cobor. O iau agale pe strada pietruita. Ii spune asa. In realitate nu mai are nici o piatra.

-Dar bunicii, bunicii unde sunt?...as vrea sa mergem intai la bunici...

Intram. O sala jumatate spital, jumatate gradinita ne primeste. Parca vrea sa ne pacaleasca. E duplicitara. Nu e vesela, nu e nici trista. Este o combinatie nereusita intre doua lumi: cea a copilului si cea a batranului. Fiecare separat.

Intreb:
-Aveti si biserica?

-Da. In curte.

-Trebuie sa ne intalnim cu politistul! Ma auziti?! Trebuie sa ne intalnim cu politistul...

-Vreau sa intram putin in biserica.

Merg agale. Merg incet. De ce sa ma grabesc? Stiu ca o sa ma intorc. Acum e important sa ma duc.

Toate acele icoane le vazusem in casa bunicii. Parca era numai una. Parca era aceea dinspre soare – rasare...Nu, nu ...Era cealalta dinspre miaza-zi. Ce mult seamana. Si mirosul...E identic. Dumnezeu a sucit pamantul si a asezat biserica bunicii mele in curtea asta. Sau?!

Ma intorc. Trebuie sa ne intalnim cu politistul.

Bat la usa. Nu e nimeni sa deschida. Politistul a uitat de intalnire. Sun. In lumea asta nimic nu mai e sigur. Intalnirea s-a amanat. Curios... Biserica e tot acolo. Privesc in zare. Da, da. E tot acolo.

Cred ca maine o sa ma intalnesc cu politistul...



corina m.