Portofel – obiect din piele sau din material plastic, cu mai multe despărțituri interioare, în care se păstrează acte sau bani...
Fiecare dintre noi trăim într-o lume în care banul este mijlocul ce te poate duce de la agonie la extaz și invers. Cu portofelul plin sau cu el gol viața noastră are mereu alte semnificații, alte valențe. Căci una este să spui despre cineva: e căptușit bine, ara paraua pe el, are tetea lovele, e blindat, are vaca lapte, dă p-afară de bine, are cheag mult, e avut, e pricopsit, are osânză pe el, e chivernisit, e căpătuit, e pricopsit, e barosan, e nabab, e fecior de bani gata, e cu dare de mână, mânâncă banii cu lingura, aruncă banii pe fereastră. Ca să nu mai vorbim de expresiile născute din vivacitatea lingvistică a acestui neam: e bogat ca un stup, se joacă cu banii, e plin de parale ca și câinele de purici, e tare de chică, trăiește ca în sânul lui Avraam, trăiește pe moale, trăiește precum câinele la stână, înoată în miere. Dacă vom analiza semantic aceste sintagme, multe dintre ele unse pe ambele fețe cu untura ironiei, vom observa câteva chestiuni practice, ce se desprind din mantaua lor lingvistică. Și anume: un palton căptușit bine ține de frig, oricât ar fi iarna de grea. Un om „căptușit” cu bani rezistă la orice intemperie existențială (frig, foame, sete, teamă, invidia, răutatea celorlalți, ș.a.m.d). Ce înseamnă „să ai paraua” pe tine? Să te comporți, ca și cum în locul hainei scumpe de mouton dore ai aplicate pe corp numai fișicuri frumos caligrafiate. Impresia pentru cei te privesc va fi aceeași pentru toți, și în cazul hainei de blană, și în cazul costumului de bancnote - una de mare respect. N-ați auzit don juanii vremii spunând uneori cu emfază: „te-mbrac în bani?”. „Tetea” este un cuvânt ce desemnează un om matur, părinte sau bunic, sau, în cazul etniei romme, cineva cu stare. Când „tetea are lovele”, vârsta înaintată, precum și banii, îl fac să sfințească locul. Tancurile blindate pot face față oricăror asalturi ale artileriei adverse. Un om „blindat” cu bani este, deci, impenetrabil! Ca să nu mai amintim de ecourile argotice sau cu iz oriental, pe care le avem la purtător în panoplia de sonuri auzite ici-colo: are mahmudele, e plin de biștari, are marafeți de te-ngroapă-n ei, are mălai, e plin de firfirici.
Și cât de trist zicem astăzi despre alții, din păcate, foarte des: îi suflă vântu-n buzunare, are arici la portofel, e chel rău, n-are para chioară, e lipit pământului, e nevoiaș rău, e strâmtorat, e un biet sărăcan, e sterp, e-un coate goale, e lipit pământului. Și în acest caz românul hâtru a găsit ac de cojocul sărăciei de care-și râde numind-o: a nu avea cu ce chiorî o găină, a avea casa sub cușmă, a avea viață de câine, a-i fi cuiva punga ofticoasă, a rămas cu ața mămăligii, a ajuns de la moară la râșniță, a fost lăsat scândură, a fost scos la covrigi, are viață cusută cu ață, fără casă, fără masă, cu traista-n băț, gol ca napul, subțire la pungă, mâncat de nevoi, trăiește cu chiu cu vai, trage mâța de coadă, nu are nici cenușă-n vatră, nu are cămașe pe spinare, e gol prepeleac, îi iese părul prin căciulă, îi cântă cucul în pungă, a ajuns la sapă de lemn. Avem acum de-a face cu oameni lipsiți de mijloacele esențiale ale subzistenței. Căci, cum poți fi, dacă îți „suflă vântu-n buzunare”? Ce, mai poți zice că ești „căptușit”? Pardesiul tău croit din zile și nopți fără de nici unele este rupt pe la coate, ros de moliile sărăciei, "prin căciulă-ți iese părul"! „Ariciul” de la portofel, oricât te-ai chinui, nu riști să-ți înțepi buricele degetelor ca să-l desfaci, când știi că tot nu vei găsi nimic în el. Omul „chel de bani” e ca pământul chel de roade. Și despre unul, și despre altul, putem spune cu un alt termen ce invocă sărăcia: e sterp! Și, oricât ai dori, nu poți lucra acel pământ cu o „sapă de lemn”! Ca să nu mai vorbim de cel care este „lipit pământului” – care se târăște de azi pe mâine, ceea ce pentru unii dintre semenii noștri a devenit un mod de viață obișnuit.
Cu portofelul plin sau gol trecem prin viață, cumpărând sau vânzându-ne unii altora speranțe, iluzii sau vise neîmplinite. Și, deși atunci când ne naștem suntem atât de bogați prin simplul fapt că am intrat în lumină, atunci când murim plecăm de aici atât de săraci. Fără a lua cu noi nimic. Nici măcar palida noastră umbră.