Fulguleț era mezinul mamei Zăpadă. Bineînțeles că era cel mai năzdrăvan și cel mai curios, dar și cel mai alintat dintre toți fulguleții.
- Mamă? Și eu va trebui să ies din castelul nostru de gheață și să te părsesc?
- Ooo, da, mai ales tu dragul meu, îi spuse mama mângâindu-l cu dragoste pe creștet.
- Mai încet, mai încet! bombăni soțul ei Crivăț. Ai să-l topești cu atâtea sărutări și îmbrățișări.
Regina Zăpadă zâmbi și petrecându-și trena ei frumoasă și sclipitoare în jurul lui clipi șăgalnic și-l sărută duios pe frunte. Râse gingaș, iar Crivăț oftă dând din cap.
- Și ei spun că ești rece! Mâna lui trecu peste părul ei alb albastru. Ești o soție bună și înțelegătoare.
fulguleț chicoti, iar tatăl său îi dădu un bobârnac delicat peste umăr.
- Tu de ce râzi?
- Păi, cred că mama o să ne topească pe amândoi!
Crivățul și Zăpada se priviră și începură să râdă cu poftă spre fericirea micuțului Fulguleț. În cameră dădură buzna și ceilalți frați și surioare. Care mai de care mai frumoși și mai gălăgioși!
- Mami!
- Mamaaa!
- Mamiiii! Uite ce mi-a făcut Fulgelina! M-a colorat în verde! Cum să ies eu așa în lume?
Zăpada închise ochii, își puse mâinile pe urechi și strigă:
- Copiiiii!
Fulgișorii începură să râdă, dar se opriră. Zăpada strâmbă caraghios din gură și deschise doar un ochi. Zâmbi.Îi strânse pe toți lângă ea și începu să îi numere și să îi alinte.
- Off, cred că nu îmi va ajunge eternitatea clipei să fac asta, spuse ea încet. Sunteți atât de mari și frumoși, iar voi dragele mele sunteți adevărate prințese...frumoase și delicate! Când mă gândesc că până la primăvară castelul va fi atât de gol și liniștit, mai că îmi vine să amân fulguirea de iarnă!
- Haide mamă, spuseră în cor fulgii mai mari care deja știau cum stă treaba. E amuzant să zburăm prin aer și să ne așezăm peste tot.
- Mie îmi place să mă așez pe copaci spuse Fulg Mărunt. Mă simt atât de sus...și de acolo de pe copaci se poate vedea până departe.
- Mie îmi place să mă așez peste gheață, spuse Fulgelina. Este asemeni unei oglinzi, iar noaptea pot atinge luna în luciul ei!
- Hmm, dar tu Fulguleț, tu unde vei vrea să te așezi? întrebă Crivăț.
- Eu nu vreau să mă așez nicăieri, se smiorcăi el. Eu vreau cu mama!
- Ei haide, trebuie să îți fi plăcut ceva când ai privit în globul mamei.
- Păi, da! Mi-a plăcut părul unei fetițe! Alerga și întindea mâna peste tot, râdea și făcea îngerași de zăpadă! Săruta zăpada și îi mulțumea pentru fiecare dintre noi.
- Nu oamenii! Ai înțeles? Oamenii nu sunt cum crezi tu că sunt!
- Dar tată?! De ce te superi? M-ai întrebat, iar eu am răspuns, iar în plus...și oamenii sunt acolo șos și nu îi putem ocoli!
- Oamenii sunt cei mai răi! Ei nu ne iubesc! Mulți se plâng când vine frigul și iarna.
- Da, dar sunt câțiva care de abia așteaptă să cobor la ei, spuse Regina Zăpadă. Unii își amintesc încă să știi... Vremea basmelor și a poveștilor nu este dispărută.
- Încă! tună Crivăț vălurind perdelele și împrăștiind cristalul iernii de pe jos. Le vor ucide! Ei nu mai cred! Ei nu se mai adună în jurul sobei la povești. Nu mai cred nici în bătrânul Moș Crăciun! Părinții sunt prea ocupați și pleacă de lângă copii în acele zile minunate. Merg la baluri, la serbări, iar copii rămân cu bonele! Copiii după ce se căsătoresc uită să vină la părinți. Frații nu se vizitează, iar dacă undeva se naște un Povestitor care încearcă să îi aducă înapoi la poarta tuturor lumilor...ei râd de el.
- Termină Crivăț! În felul acesta devii și tu ca și ei! Teama de oameni naște ură, iar ura nu e bună pentru nimeni. Atâta vreme cât va exista măcar un Povestitor și măcar o casă unde copiii ăși lipsec năsucurile de ferestre și așteaptă magia nopții de Crăciun...eu cred că oamenii pot fi salvați!
- Pfuaa! Mereu ai iubit oamenii!
- Și mereu am să-i iubesc! De asta eu sunt Regina Zăpadă, sau Crăiasa Zăpezii, sau Regina Iarnă! Ei mă denumesc în multe feluri, mă așteaptă. Știu că odată cu mine vin zilele liniștite. Sunt singurul anotimp care le aduce aminte! Ei știu că s-au pierdut undeva și știu că doar eu, prin amintiri îi pot aduce înapoi!
- Mama? Cred că se apropie timpul... Simt sub mânuțe adierea aceea care mă ridică pe sus și mă ajută să zbor! spuse Fulgelina.
Fulgii începură să țopăie bucuroși. Numai Fulguleț stătea plângînd și trăgându-și năsucul lui cristalin și ascuțit. Mama îl luă în brațe și-l privi zâmbind.
- Mamă!?
- Da, puiule!
- Strălucești!
- Îhîîm! Și tu vei străluci așa! Ãsta este rostul nostru! Să strălucim atât de tare încât sufletele oamenilor să ne poată vedea și simți! Tu trebuie să îmi promiți că vei străluci cel mai tare!
- Îți promit mamă! țipă Fulguleț aruncându-se în brațele mamei și încercând să strălucească.
Mama zâmbi. Era atât de haios cum se opintea din toate acele. Ea știa însă că el va străluci doar când va știi unde să se așeze și când va găsi un suflet rătăcit pe care să-l întoarcă acasă.
Îi luă pe toți pe trena sa și se așternu peste mantia Domnului Întuneric.
- Brrr, bombăni acesta! Am și uitat Domniță, am și uitat..., cred că îmbătrânesc.
Zăpada zâmbi și spuse:
- Toți îmbătrânim bunul meu Domn, toți...
- Da, dar tu ești mai frumoasă ca niciodată, îi spuseră Bolta Cerească și Luna.
Zăpada le mulțumi și își lăsă copiii să coboare încet. Îi sărută pe fiecare. Când ajunse la Fulguleț lăcrimă, iar apoi îi spuse:
- Să mă faci mândră prințișorul meu drag! Să strălucești precum nimeni altul!
Fulguleț se afundă la pieptul ei și vru să rămână acolo, dar știu că trebuia să o facă mândră și fericită pe mama sa. O sărută și închizând ochișorii lui mici și albaștri precum două cristale, depărtă mânuțele pe lângă corp și se lăsă pe mâna Povestitorului Vânt.
Când simți cum zboară și cum se rotește deschise ochii. Începu să țipe de bucurie și de plăcere. Îi plăcea cum e rotit în sus și în jos, iar alături de el frații și surioarele lui cântau și dansau, se așezau peste tot...care unde își dorea să fie. Privi în jur. Văzu case luminate. Văzu hornuri care fumegau cenușiu. Văzu copaci și brazi. Văzu ape repezi și ape înghețate. Făcu din mânuță deasupra unui lac și se bucură se vadă. Mai privi o dată ș, lângă un brăduleț ciufulit și împodobit stătea ea, fetița pe care o văzuse în globul mamei. Zâmbi și atunci văzu cum începe să strălucească. Frații lui se opriră o clipă din zbor. Dintre toți el lumina. Fetița privi în sus și atunci știu că ea va fi mereu copilul acela din fața bradului, care așteaptă iarna cu nerăbdare și bucurie, care va iubi copii și oamenii mai presus de orice și va încerca să le arate mereu drumul către copilărie.
Atunci s-a născut Primul Prinț al Iernii, Fulguleț și o altă Povestitoare, care oriunde ar fi nu va uita niciodată să născocească povești și căi către o lume cu zâmbet larg și senin!