agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2104 .



praful alb
personale [ ]
(one)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [literesicifre ]

2010-12-14  |     | 



Wild like a cherry-tree. Părul ei trecea în șuvițe. O sărutam cum adulmec florile cireșului printre frunzele late. Aș devora crengile cu flori cu tot, dacă ar fi buzele tale. Cerul era la vârful degetelor noastre și mâinile noastre unduiau gâturi de lebădă. Și cozile pline de fruct se scuturau nebune și fugeau printre degete. Ca o fată rușinoasă. Sunt coapte! Chicoteli și răsuflări întretăiate. Sunt sigur că dacă vei dori momentul acesta polaroid, vei culege din memorie doar petice de beznă cu o aromă nedeslușită a inocenței. Uit pe măsură ce urc drumul pe care l-am marcat cu pietre. Nu arunca foile albe, nu rupe ceea ce n-ai scris vreodată, s-ar putea să am nevoie de ele ca să respir acolo sus! Mama întinde cearșafuri albastre, iar eu dansez fără deslușire, amintirea este un dans în doi, eu și îngerul ce-l port ca pe un zmeu de mână cu mine. Pastele vor fi gustoase, norii sunt vălătuci, văzduhul e plin de aorme, inspir și parfumul de făină cu cenușă îmi umple nările, cu tot cu nădușeala drojdiei de bere. Și nu orice cenușă, ci cea a pulberei de pușcă. Sunt în extaz, dar nimic nu contează, vino să sari peste ulucile ce înlănțuie infinitul, împreună cu mine vei sări peste orice limită, nu contează cât de lung va fi drumul de fier, suflă focul tău în mine, mi-e frig, nu vreau să tremur atât de dezmembrat, dar mă hlizesc ca un sclerotic, și tu îmi faci din mână schematic trasând linii drepte de cărbune pe pielea mea alb-murdară, deja știu drumurile, dar tu insiști să le desenezi pe toate, și harta ta crește în mine. Cât de mult mi-am dorit copilul tău mort, cât de mult mă iubea el cu mânuțele acelea mici și murate în lichidul tău amniotic. "Loneliness is such a sad, sad affair." (Sonic Youth - Superstar) Iubito ia-mă în brațe și strânge-mă, am nevoie de un pic de căldură în umbra asta de fântână. Nu există trepte, dar pipăi coastele cu palma, apoi cu tălpile prind să împing, mă cațăr în trupul meu jegos, am carnea albă, pe jumătate moartă mi-e calea, nu văd nicio ieșire în efortul meu de vierme vertical. Sari de mă prinde, nu văd capăt în mine, sari, voi fi un pic din căderea ce-o vei resimți în mâinile tale. Nu lua droguri, îți zic, dar eu mă îndop cu pastile și... Tu ești mare, în mine crești în continuare, deja zâmbești cu vocale către o fată cu trupul de pește. Ești copilul meu, iar eu te sărut pe gură și tu săruți pe oricine ca și cum eu nu aș fi. Apoi într-o zi gri ca hainele tale vii și îmi spui că o să ai și tu copii. Te felicit și dau să prind pupilele tale goale ca pe moliile aurii ce zboară prin cameră, dar palmele mele devin de nerecunoscut, iar tu fugi, nu te pot prinde nicidecum între crengile mele întinse. Ea mă lovește cu coatele, apoi cu picioarele, nu vrea să mă simtă lângă ea, nu vrea să știe de mine, doar depărtarea o gustă lingându-și degetele ca de-o dulceață amară. Vino de mă sărută frunză, vino de mă sărută umbră. Sunt un homunculus prins de-al tău gât, iubire. Aș vrea să-ți spun cât te iubesc, dar otrava buzelor mele deschise te face să strănuți. Și plângi, te văd plină de vulcani și de cenușă. Obsesia asta o să ne coste un cer sau două. You’re so nice, such a good friend, it’s hard to break your heart.
Iubita mea, n-o să mă săruți atunci când o să mor, țin să-ți spun, mi-am văzut sfârșitul, știu cum o să mor, dar nu știu exact când, iar tu nu erai acolo să-mi ții suflarea în palme. Tu nu erai nicidecum! Mă întreb dacă între timp nu m-ai părăsit. Străin m-am născut, străin o să mor. Dar aș vrea să-ți țin mâna în acea clipă, o să-i duc dorul, nu mă lăsa nesătul de podul palmei tale, de părul tău. După n-o să mai am miros, ori palme, căldură, ori os să mă ridic să te ating, să știu că prin tine mai exist. Poate o să fiu nimic. Dar nimicul tău. Sau poate nu.

***

aud cum fugi cu tălpile goale
corzile mele se termină cu ale tale

tușesc moale și cald ca un om disecat
din plămâni ies nori de praf cenușii

frica asta de-a nu mai vedea
tăcerea de-ocară

cu picioarele strânse sar pescărușii
iar tu la fereastră privești visătoare

cu degetele de sticlă
peste maluri de alge și sare

și eu sub, zvârcolindu-mă
cu coastele pline

cu mâinile tale să-mi dai chitara
atunci când...

dar să nu mă atingi
te aud cum fugi cu tălpile goale

te aud






______________________
http://www.youtube.com/watch?v=Y21VecIIdBI

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!