Nouă părinții ne-au spus că Emilia a fost dusă la spital, după ce domnul Birlic (care era medic de animale) a spus că pute-n toată casa aia a cadavru, iar domnul Vlad a spart ușa ca să se convingă lumea de cât de convingător era el – dar Emilia murise, după câte am aflat noi mai apoi, după ce fuseserăm băgați în groapa aia care fusese garajul mătușii Emiliei (pe toți ne-a băgat acolo fiul cel mare al domnului Vlad, pentru că nu am vrut să ne ducem cu el în closet ca să ne arate ce-i făcuse tat-su lui; pe toți ne-a băgat acolo: și pe Lili – care a ajuns curva și secretara lui la serviciul de butelii –, și pe Toni și pe Bombonel și pe Costel și pe frate-său, Mitică, dar și pe Mutu, care era băiatul dentistului, dar care, deși era mut, ne bătea la șah de ne săreau capacele; după care a tras scara de fier din groapa aia de ciment și a închis ușile, iar noi am urlat degeaba până seara și toată noaptea și ne-am pișat pe noi de frică, nu ca Emilia care nu a vrut să primească de la noi mâncare și apă, ca să nu facă pe ea, ori prin casă, după ce mătușa ei fusese dusă la Miliție, de nu s-a mai auzit de ea; Emilia șezând pe pervazul ferestrei casei, în spatele unor ostrețe de fier forjat plângând – o săptămână a plâns, biata de ea, refuzând orice avans...).

Acum, nimeni nu mai vorbește despre Emilia, însă toți regretă comunismul, inclisiv băieții domnului Vlad. Până și Mutu a murit, înainte să “vază” vârsta pentru a fi luat “la armată”. Dar domnul Vlad (pe care domn eu am vrut să-l omor după ce mi-a călcat câinele cu IMS-ul, deși el m-a luat din curtea părintească și m-a dus la Miliție, că cică jucam jocuri de noroc având numai vârsta de opt ani!) mai trăiește și azi, în București, el și fii lui având certificate revoluționare și apartamente în Vatra Luminoasă – cum intri pe stradă în dreapta!