Lumea este un vierme inelat, pe urmele căruia călcăm umili. Suntem praful de pe ultimul inel al acestui monstru terestru. După cum Paul Atreides a încercat imposibilul, călărind viermele veacurilor adiacente, astfel încearcă omul obișnuit să reflecte realizările sale pe ultimul palier al șanselor ratate. Este el, omul cu prea multe încercări, un vierme inelat pe care se vor urca alți temerari ai existenței? De ce nu. Omenirea este un șuvoi de realizări și eșecuri, o intemperie de posibilități și eseuri neverosimile.
Astăzi este sâmbătă. Siguranța unor jocuri la care s-a recurs atâta timp este disipată de regulile numeroase ale plăcerii, risipei fulgurante și revelațiilor târzii. Sunt alături de bestiile nocturne, sunt real, sunt un inel clar definit pe altarul rezistenței absurde. Sunt om...
Cataleptică, cursul veneric actual, generații de acceptare posesivă, de durere profundă și crimă ireversibilă. Suntem ultimul pas al gigantului, o eroare genetică perpetuată de inconștient și statut juridic efervescent. Durerile nu sunt ale noastre, ale bestiilor încorporate, ale non-ființelor pseudo-evoluate în recipiente notorii ale propriei dezgustări. Suntem mai mult decât reali, suntem corpuri indisolubile ale propriei mortalități, suntem bețiile nocturne ale traseului anormal al existenței. Suntem pașii care ne ghidează către absolut, către irealul vieții incipiente. Suntem morții de ieri, viii de azi, morții de mâine, pseudo-lipitorile viitoare. Suntem azi, suntem umanitate indisolubilă. Am murit aici...