Cum intri în așternuturi,
pe dreapta,
staționează o femeie.
E prima.
Doamnă.
Fără să te hlizești,
suge burta
și treci mai departe
cu băgare de seamă.
Dacă respirația ta
o înfurie,
e posibil
să iei un șut
în dos
cât să ajungi
pe orbită staționară,
primul satelit vorbitor
al Pământului.
Femeia mică,
are piciorul greu,
de soldat
care nu știe
pasul înapoi.
Cănd calcă,
intră în pământ
până la glezne.
Din bătălii
pierdute
se-ntoarce
tot biruitoare.
Cu puțin noroc,
scapi nevătămat
și observi că,
mai sus,
în stânga
împărătește visele
un android
tiran
care a decretat
noapte eternă
să-i poată condamna
pe toți
la fantezie
cu un simplu
zâmbet.
Pe urma
îmbrățișărilor trecute,
se tolănesc,
între ei,
indecente femele,
drapate în
amețitoare
mătăsuri trandafirii,
berbanți solemni,
cu ocupații providențiale
și trecut fraudulos,
moși amnezici
la braț
cu babe pleoștite,
gata să acorde
primul ajutor
oricărui mort
ieșit în cale.
Vin și trec
mai repede
sau mai încet,
mai discret
sau cu tărăboi,
în sensul acelor
cu gămălie
de la florărie.
Maiestatea Sa
nu trece,
rămâne ancorată
la piciorul de soldat
cu lanț lung.
Zale groase
de amintiri amare,
petrecute
prin zale umede
de confesiuni duioase.
Chiar pe întuneric,
Luminăția Sa
vede
că regatul
dintre cearșafurile
care se aștern
și se strâng
noapte de noapte,
vis după vis,
zbor și cădere,
infern sau paradis,
stă cocoțat
într-un picior
de soldat.