nici nu mai știu ce culoare are toamna asta prin tine, se gândea
sau dacă tăcerea mai are ochii închiși și eu
ar trebui să-i arăt drumul spre soare.
și nici nu știu dac-aș mai vrea să aud
valurile-ntr-o scoică spartă și-n jurul ei,
atâta nisip că mi-e teamă să nu mă scurg
vei trece cu gândul și pașii tăi vor lăsa iar urme…
ar fi trebuit să știu că nisipul nu e decât
apă uscată purtată de vânt,
clepsidră spre ziua
de după noapte.