lecția de viață



Viața, în ansamblu pare
Foarte simplă-n felul ei
Naști ,cu lecția-nvățată
Numai, note bune iei

Să ai foc ,să-ți ardă casa
E blestemul,cel mai greu
Am trăit s-o văd și pe-asta
Și-o să-mi amintesc, mereu

Cum goneam,nebun prin noapte
După cruntul telefon
Am văzut-o de departe
Ca ciuperca, de atom

Trâmbă-n-naltă până-n ceruri
Se-n-nălța,către senin
Se grăbea să-mi urce casa
Părintească la Divin.

Una-i una, alta-i alta
Parcă, n-ar fi fost destul
Tata se stingea, de cancer
Boala cea fără cusur

Care n-are doctorie
Și nu poți scăpa de ea
Te mănâncă, dinăuntru
Îți rămâne-a te ruga.

Pentru sufletul din oase
Care dor, de nu mai poți
Unde-i Dumnezeu să vadă?
Suferința care-o porți

Apoi vine, îngroparea
De părinte, ce s-a dus
N-a aflat, că i-a ars casa
Findcă nimeni nu i-a spus

În spital pe pat de moarte
Care veste-i dai întâi?
Cea că va murii în chinuri
Sau că-i scrum, din casa lui?

Ca să fie treaba bună
A intrat un camion,
În afacerea deschisă
Sunt, mormane de beton

Ce folos să-l lași pe unul?
Ca pe Iov, ca pe Hristos
Ce greșeală capitală?
A făcut ,,Omul frumos”

Unul slab, s-ar sinucide
Cel cuminte, s-ar smerii
Eu, cu mare îndrăzneală
Mă răzbun în poezii

Iar cuvântul cu putere
Și cu forță-l folosesc
Să provoc Divinitatea
Poate-așa mă lămuresc

Anii trec cu bucurie
Pentru alții, evident
Pentru mine-au fost, calvarul
Omului independent

Mai aveam un zâmbet acru
Findcă, mi s-a cam acrit
Și de lume și de toate
Și de, Dumnezeu tâmpit

Curios aș fi,ce oare?
M-ar mai impresiona
Poate doar, sfârșitul lumii
Celeilalte, nu a mea

Lumea mea demult e moartă
Numai, îngropată nu-i
Mai trăiesc din inerție
Prizonier al timpului