agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-01-24 | | Am asistat ieri la unul dintre cele mai jalnice spectacole oferite de niște intelectuali de marcă, în emisiunea „50 de minute” pe TVR - cu Pleșu și Liiceanu. Cum s-au așezat ei la masa rotundă acoperită cu o față de masă de tafta mai lungă decât picioarele mesei, au apăsat pedala pe o temă de lucru genială, deasupra capetelor tuturor: speranța. Discuția se anunța un regal și nu se făcea să dezertezi. A cuprins puncte generoase, demne de a stârni apetitul elevilor de a 8a pentru vorbitul în public: - cum se manifestă speranța - dacă e folositoare - dacă e laică sau religioasă și de câte feluri e fiecare. De ce trebuie să spere credinciosul și dacă i se oferă ceva în schimb. Și, ia te uită, e un schimb. - cum o folosim în limbaj, dacă abuzăm. Una e să spui „sper să ajung la Dorohoi”, dar dacă el de fapt nici nu mai speră? Sau oare de ce îi spune cuiva că speră? Are nevoie să fie auzit și atât? - ce chestie, nu avem argumentație emoțională când sperăm! - cum că e interesant că dacă suntem fericiți, nu mai avem nevoie de speranță, dacă nu, atunci avem. - cum reacționezi psihic dacă speri - uneori unul se făcea că nu înțelege ceva, pentru ca celălalt să îi explice sfătos - Pleșu a aruncat un [nu face față la trăirea...etc] O teorie a bățului de chibrit cu sublime infuzii „culturale”: totul impregnat de metafizic, totul intelectualizat până la refuz în zoomul bagatelizant al exhaustivului, totul teologizat emfatic, discursivizat, dres cu citate, până te cuprindea senzația de silă. Culmea a fost la sfârșit: cu un salt atletic la 180 de grade, Pleșu a afirmat că „acum, oamenii disperați au nevoie de solidaritate” iar Liiceanu și-a exprimat consternarea că: „ce te faci că cei disperați nu mai au orizontul deschis să primească solidaritatea!” Să îi lăsăm să zdrobească totul cu greutatea lor? Avem nevoie de modele care să facă ceva tocmai pentru evoluția celor pe care îi reprezintă. Să se implice, să inoveze. Să dea sens. Nu numai în domeniul din care provin, dar oriunde e nevoie de sens.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate