Dane, eu burlac n-am fost până acum așa că nu prea știu cum e.
Dar dezastrul burlăcesc masculin e prevedibil. Totul e deja scris în cromozomi, ți-am explicat eu odată treaba cu X și Y.
Anul nou s-a întâmplat într-o sâmbătă și asta e un fel de a intra pe ușă cu spatele, nici la mine începutul n-a fost promițător.
Știi, noi, aici, facem parte dintre românii buni pripășiți în Italia, ne-am măsurat după schema lui Tatulici, parol!
Nu furăm decât programele la televizor. Pe alea românești c-un decodor cumpărat de la un rus, care ni l-a lăsat setat în rusește. Cred că din cauza tezaurului de la Pietroasa, ni l-au dat cumva înapoi?
Timp de o lună, n-am schimbat canalul de frică să nu-l stricăm, după o lună reușind să buchisim un pic de rusă, l-am schimbat în chineză.
Până să rupem și-olecuță de chineză au schimbat ăștia codificările sau ce-or fi schimbat și-a-înțărcat bălaia.
Noroc deci cu cele italiene care coboară direct lângă priză foarte civilizat.
Nu că am avea foarte mult timp de uitat la televizor dar așteptăm cuminți ziua liberă care vine melcește la capătul altor șase lucrătoare și pleacă speedygonzalește după numai douăzecișipatru de ore.
În ziua liberă faci cumpărături, curățenie, revizie la mașină, speli, calci, gătești, tai părul, unghiile, buruiana din jurul leușteanului, te duci la doctor, la farmacie, plătești facturile, mesteci, te scobești în nas, faci recensământul rudelor prin telefon, citești, te informezi, socializezi.
Avem concedii în perioade în care orice cățel crescut în condiții artificiale refuză să iasă afară dacă nu e absolut necesar.
Copii au voie să facă gripă, roșu-n gât și alte șmecherii tot în ziua asta, dacă se bâlbîie sau nu-s hotărâți și se îmbolnăvesc în afara calendarului, le explici prin telefon cum ajung la doctor de capul lor.
Cumnată-mea il crește cam răzgîiat pe ăsta micu' al ei, așa că în loc să se îmbolnăvească șmecherul în ziua ei liberă s-a îmbolnăvit într-a mea.
Îl duci la doctor? mă întreabă.
Ce-o să fac acuma, îl duc, durează mai puțin decât să-i explic care-i ziua liberă a maică-sii, având în vedere că n-a împlinit încă doi ani.
Doctorii, decimați toți de molima sărbătorilor de iarnă, au lăsat în post doar pe ăl care nu mai nimerește portiera la mașină, așa că durează mai mult până își bâjbâie clanța cabinetului decât să pună diagnosticul.
- Doamnă, îmi zice privind copiluțul cu coada ochiului, are a șasea boală.
Ete, dom'le, ăștia au numerotat bolile și eu am rămas pe dinafară.
- Care este... încerc să-l trag de limbă, pe furiș.
Mă privește lung și-mi răspunde și mai calm decât prima dată:
- A șasea boală.
Zic,”aha”, bălăcindu-mă timid în rușinea de fi singura de pe glob care n-a aflat de faza cu numerotatul bolilor.
Pe drum, sună maică-sa:
- Ce are copilul?
- A șasea boală.
- Adică?
- Adică... nu e prima, nu e a doua, e a șasea, ce știu eu, tu trebuie să știi că-i copilul tău.
- E grav?
- Mă gândesc că nu. I-a prescris băi cu apret și paracetamol.
Dacă n-ar fi atâtea boli treaba asta cu numerotatul ar putea fi interesantă, dar așa, cine știe la ce număr ar putea ajunge să fie clasificată diarea, de exemplu.
Să mergi la farmacie și să ceri medicamente pentru a țîșpea boală. Până își numără farmacista degetele, te trezești că joci în reclama aia, de prost gust, pentru Furazolidon.
Ia, zi, tu erai la curent cu numerotatul ăsta?