În clasa a doua, doamna învățătoare ne-a așezat în bănci ținând seamă de înălțimea pe care o aveam. De data aceasta, urma să ocup banca a doua a rândului din mijloc, împreună cu Margareta Davidovici.

Aveam un coleg nou: Octavian Vișan. Venise de la Sighet cu părinții. Tatăl lui era inginer, iar mama lui era funcționară. Avea un frate mai mare.

În fiecare sâmbătă, Margareta și trei băieți lipseau. Ne-au explicat că la ei, la evrei, sâmbăta nu se lucrează, ci se merge la sinagogă. Pe luni nu primeam teme de casă, iar ceea ce învățam sâmbăta era ușor de recuperat. Ne întrebau și își notau. Dacă era ceva mai greu, le explicam noi, cei care fuseserăm la ore.

Într-o zi de sâmbătă, Tavi se așează în locul Margaretei. I-am atras atenția că se supăra doamna învățătoare.

- Îi cer eu voie doamnei învățătoare. Locul de lângă tine e liber. Eu sunt singur în bancă. De ce să ocupăm două bănci?

În timp ce discutăm, întră doamna învățătoare. E de acord să rămânem în aceeași bancă. Ziua trece repede și colegii nu fac glume. Era prima dată când în aceeași bancă stăteau o fată și un băiat.

Luni, la prima oră, vine Margareta și vrea să se așeze la locul ei. Colegii nu o lasă. Vine Tavi. Încep negocierile. Apar și eu cu câteva secunde înainte de a suna de intrare. Eu nu vreau să aleg: amândoi sunt colegii mei și pot să stau cu oricine în bancă.

Situația este rezolvată de doamna învățătoare. Pe moment, Margareta se așează lângă Haimi. Banca lor urma să rămână neocupată în fiecare sâmbătă.

În ora de educație fizică, doamna învățătoare îi aranjează și pe ceilalți colegi în bănci, câte o fată și un băiat. Suntem mai mari acum, este motivul acestei schimbări.

Mă înțelegeam foarte bine cu toți colegii. Margareta încheiase pe locul al doilea clasa întâi. Acum, cu venirea lui Tavi, concurența era mai mare. Și el fusese pe locul întâi la Sighet. Eu nu voiam să mă întreacă. Tavi era mai delicat, eu mai băiețoasă, mai sportivă.

Ca să mă domolească puțin, mama chiar m-a înscris să studiez pianul. Mergeam de două ori pe săptămână la doamna Moldovan, o doamnă care învățase pianul la școala de fete.

Într-o zi, vine o doamnă să ne prezinte o inițiativă: o clasă de balet. Lecțiile urmau să se țină la casa de cultură, două ore la interval de două săptămâni. Ne-am înscris mai mulți. Am fost de câteva ori, dar am făcut amigdalită și am lipsit de la lecția de balet. Nu voiam să fiu în urmă. Așa că, am ales pianul. Acolo, doamna se ocupa numai de mine.

În trimestrul al doilea, doamna învățătoare ne spune:

- Sâmbăta viitoare este cerc pedagogic. Cine știe ce e cercul pedagogic ?
- Știu eu ! E o ședință cu învățătorii sau profesorii.
- Da, așa e. Dar la acea ședință, noi vom face o lecție de matematică la care vor veni toți învățătorii din școlile din jurul Vișeului.
- Ce se întâmplă dacă nu știm ?
- Nimic, dar voi învățați și sunteți atenți...

În recreație colegii își împărtășesc părerile. Unii se tem, alții sunt indiferenți...

Vine și ziua cercului. Nu sunt toți colegii în clasă, dar sunt tot atâția învățători care ocupă scaunele aduse special în clasă. Participă și domnul director. Doamna învățătoare stăpânește foarte bine emoțiile clasei. Eu chiar am uitat că avem musafiri. Era o lecție de rezolvări de probleme.

La un moment dat, o doamna învățătoare de lângă mine îmi cere caietul. Terminasem problema și mă uitam la tablă.

- Ai rezolvat altfel problema.
- Dar e bine cum am rezolvat. Sunt întrebările acolo. Și calculele.

Doamna Mihalca vede că vorbim și se apropie:

- Ce nu e bine ?
- Eu am rezolvat altfel decât cel de la tablă.
- Vei merge la tablă și ne vei arăta cum ai lucrat.
- Bine.

Așa am făcut. Și a urmat o dezbatere :

- Cum e mai ușor de rezolvat problema ? Cum a lucrat Vasilică, sau cum a rezolvat Mioara ?

Colegii susțineau pe cine credeau ei că a lucrat mai bine.

- E același rezultat.

Concluzia? O problemă se poate rezolva în mai multe moduri.

Lecția s-a sfârșit. În timp ce elevii își adunau lucrurile, învățătorii vorbeau cu cei din apropiere. Știu că eu am vorbit cu mai mulți. Fără emoții. Mie chiar mi-a plăcut lecția și chiar îmi plăcea să rezolv probleme cu mai multe operații.

La prima lecție pe care am avut-o, doamna învățătoare ne-a povestit ce au spus musafirii. Le-a plăcut la noi. Așa că, vom mai face lecții deschise la cercul pedagogic.

* * *

La festivitatea de premiere au venit părinții colegilor. Atunci am avut ocazia să o cunosc pe mama lui Tavi. Era o doamnă foarte elegantă, coafată, fardată… Mă uitam la ea, la doamna învățătoare, la mama… Parcă mama era mai frumoasă, chiar dacă avea doar puțin ruj, numai de ocazie. Și doamna învățătoare era frumoasă. Toate învățătoarele erau mai frumoase. Ele aveau în ochi acea căldură pe care nu o găseam la celelalte doamne care participau la premiere. Și toate se bucurau când ne vedeau. Aveau de ce. Pe atunci, copiii învățau și erau foarte politicoși.

Am reușit și în clasa a doua să fiu pe primul loc. Pe locul al doilea s-au situat Margareta și Tavi. Nu mai știu cine a fost pe locul al treilea. Dar știu cât de frumos a fost când am urcat pe scenă și ne-a felicitat domnul director, în timp ce toți cei prezenți au aplaudat.

Și mai știu ceva: erau multe, multe flori. Toți copiii veniseră cu flori, toate cadrele didactice plecau cu brațele pline de flori.

Am mai întârziat puțin cu colegii. Așteptam cu nerăbdare serbarea pentru părinți care urma să se desfășoare tot în curtea școlii. Fiecare elev adusese obiecte pentru tombolă, era și un obiect surpriză, știam că vine o orchestră și că părinții care vor dori să danseze aveau rezervat un loc mai bine nivelat în curtea școlii. Pe lângă ei, puteam și noi să dansăm. În vacanță, puteam sta și după ora 20.
***



Aici sunt câteva învățătoare. Nu mai știu cum se numeau, dar a doua din stânga e doamna Olaru, următoarea e Maria Moț, mătușa și nașa mea, apoi mama mea, doamna Geta Giurgiu, prietena mamei mele. Nu știu exact de când e fotografia, dar se vede că e făcută în curtea școlii, prin anii 1957-1959.