nu ne-am strâns niciodată mâinile
să limpezim aerul
- poetul umbla pe jos
ceilalți călare pe măgar -
doar am întins plase pentru iepuri
în locuri vechi
o linie pe pământ și pace
- frate al meu, e încă devreme
pentru cină –
cum niciodată n-am mijit ochii
să putem vedea marea
până în zare
ai și tu îndoieli
dai drumul la gură, în ciuda apei
și înțeleptului - noapte bună –
s-a frânt în repetiții piatra dură
- ingredient comun -
să ne putem rezuma
în suprafețe de alunecare
cu dungi și pete mov
dar alte adîncimi au apărut
și acel soi de țipăt

**

o altă neliniște și totul e
la începuturi
această învălmășeală de nași
trebuie să se întâmple
cât mai aproape de moarte
unde bărbați pe jumătate legați la gură
poartă pe umeri femeia
acestei clipe
hrănind peste putință
visul

**

de-o vei cunoaște să tragi
o linie pe pământul reavăn, cu bățul
pentru toți ceilalți raci fără miez
- încrezuți într-un singur cuvânt -
eșuați la marginea satului fără păsări
unde timpul atârnă sub tălpi
toată liniștea la un loc
și mai are ceva de spus
neobișnuitului
când doar nisipul împlinește dinspre un capăt
spre celălalt copacul din care am fost tăiați

**

surâsul acelei femei netezește linia
prin care bărbații trec așa mari
într-o oglindă netedă
traversând poiana

*