agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-02-10 | |
A vorbi despre Dumnezeu în contextul vremilor pe care le trăim, frământate de atâtea neajunsuri, de atâtea neîmpliniri și greutăți, ar putea părea unora dintre noi a fi doar o “vorbărie deșartă”, sau, și mai grav: un lucru fără rost...
E cât se poate de adevărat că e greu să trăiești în mijlocul atâtor insatisfacții, într-o lume imperfectă ce se rostogolește vertiginos, pe zi ce trece, spre „întunericul luminos” al iadului, e greu să lupți cu foamea, cu frigul, cu bolile! Însă, permisă a-mi fi umila părere, lipsită de subiectivism, că de mii de ori mai greu este a trăi fără Dumnezeu și fără nici un scop în viața aceasta, și așa prea plină de toate bubele! Ori, în societatea în care trăim, în care ni se vând atât de ușor iluziile unei vieți mai bune, surogate lipsite de valoare, ce vor a-L înlocui până și pe Dumnezeu, se pare că ne izbim tocmai de această mentalitate, cu totul bolnavă și îmbolnăvitoare de suflete, cu care se mândresc cei mai mulți dintre noi!… A nu crede în nimic! Această piatră grea, piatra nepăsării și a necredinței, apasă pe umerii slăbiți ai generației de azi, însă, dureros e că ea va continua să apese și pe mugurii curați ai generației de mâine, lucru ce ar putea duce la însăși distrugerea ei! A nu crede în nimic este sloganul generației actuale, ce mai ușor se scuză, decât se acuză, mai ușor vede paiul din ochii generației trecute, decât bârna din proprii ei ochi. Iar a te opune mersului „firesc” al lumii, e ca și cum a-i încerca să oprești o bucată de stâncă ce s-a desprins din munte și a luat-o cu putere la vale; stânca aceasta, în rostogolirea ei, rupe tot ce-i iese în cale, neținând seama de nimic. Din calea ei, fie ne ferim, fie ajungem să ne rostogolim împreună cu ea spre împietrirea noastră, într-o lume ce vrea cu tot dinadinsul să ne piardă și să întoarcă privirea noastră de la cer, spre pământ, prin „grijile vieții”. A încerca a-L aduce pe Dumnezeu ca scop vieților lipsite de scop, a încerca pomenirea cât mai deasă a numelui Adevăratului Salvator, Domnul nostru Iisus Hristos, Ce „și-a pus viața preț de răscumpărare pentru mulți”, poate părea generației acesteia îmbuibată de atâtea non-valori ce se vând pe post de valori, ca fiind un lucru desuet, învechit. Nu-mi pot închipui cât va mai îngădui Bunul Dumnezeu oamenilor ”ușuratici” ce umplu cu vorbăria lor programele de televiziune, ca să ia în derâdere Cuvântul Său, Biserica Sa și chiar numele Său Cel Sfânt. Încotro ne îndreptăm? Cât vom mai bâjbâi în întunericul de care ne plângem noi, cei ce am pus paravan Soarelui? Întrebările acestea, dureroase la auzire pentru cei conștienți, pot să tulbure liniștea multor ”credincioși, care, adormiți pe-o ureche, așteaptă ca pentru pasivitatea lor, să fie răsplătiți. Iar faptul că se vorbește mult prea des despre Dumnezeu deranjează așa de tare, încât până și Biserica, cea care are nobila misiune de a face aceasta, atunci când ridică glasul împotriva nedreptăților vremii, este catalogată drept ”învechită”! Însă, fie vorba între noi, despre ce ar place generației acesteia să se vorbească în biserici? Poate de programul barurilor, a discotecilor sau a internet-cafe-urilor ce au apărut ca ciupercile după ploaie în ultima vreme! Poate despre noutățile în materie de manele... Să-mi fie cu iertare! O să-mi spuneți că suntem o societate de consum, care are trebuință de toate acestea și e, în parte, adevărat. Însă, unde a dispărut bunul simț al generațiilor trecute, care, înainte de toate, îl așezau pe Dumnezeu? Unde a dispărut dragostea pentru adevăr și dreptate pentru care au luptat strămoșii ce se odihnesc (dacă se mai poate numi ”odihnă”) în pământul atât de ”zbânțuit” al țării pe care au iubit-o? Dar credința sfântă, pentru care au murit atâția, unde am pierdut-o? Ori, pentru a putea găsi răspuns acestor întrebări, și pentru a ne regăsi adevăratul scop în viața exuberantă pe care o trăim, ne lipsește tocmai ceea ce ne sperie mai tare: Dumnezeu! Ni se potrivesc atât de bine cuvintele rugăciunii următoare, încât ar fi bine să le scrijelim pe tăblița inimilor noastre: ”Nu avem inimi pline de durere ca să Te căutăm. Nu avem căința, nici umilința, care întoarce pe fii la moștenirea lor. Nu avem lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea noastră cu cele lumești, și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima noastră de atâtea ispite și nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeule, vistierul bunătăților, dăruiește-ne căință neștirbită și inimi îndurerate, ca să pornim cu tot sufletul în căutarea Ta. Căci fără Tine, ne vom înstrăina de tot binele... "(Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos”) Noi ce-am ales? Cu sau fără Dumnezeu...? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate