A prins un înger clopotul să-l tragă,
Întrezărind icoanelor podoabă,
Pe-a candelei aripă-ntredeschisă,
Chemând la slujba deniei, promisă...

Când pomii-s ninși de flori înmiresmate,
Atuncea prinse clopotul a bate,
Petalele de-mpărătească floare
au început din cer să se pogoare,

Străluminând înmiresmate visul,
Cu albul lor umplând tot paraclisul,
Iar glasul îngerilor în lumină,
A curs pe-o rază sfântă și senină,

Covor pe lespezi albe, lucitoare,
Pentru-n boboc de preasmerită floare,
Crăiasă-ntre crăiese-n veci aleasă,
Să fie blând-a Domnului Mireasă;

Pășind ușor pe patul de petale
ce se-așezară singure în cale,
Veni spre-altar Maria-ndurerată,
Cu florile împodobită toată,

Ca-n slujba-ngropăciunii ce-ncepuse
S-aștearn-a lacrimei odor, Iisuse,
Pe Trupul Sfânt ce-n pântece-L purtase,
Și care moartea, astăzi i-l furase,

Să plângă ea a mamelor durere,
Ce și-au pierdut și ultima putere…
Cu mâna-mbobocită șterse chipul
cum vântu-adie-n brațele-i, nisipul,

Iar dintr-un colț, ce capătul și-l pierde,
Veni o rază caldă să-L dezmierde,
Umplând cu mirul adierii sfinte
biserica în denie, Cuvinte...

Un înger prinse toaca să o bată
cu aripa sa albă-nmiresmată,
Chemând la slujba prohodirii Tale,
Alaiul Maicii Sfinte, de petale...