te coc în pântecul olarului
între timp
îmi rup aripile cu dinții
ca să rămân acasă
indiferent de anotimp
îmi scot ochiul îl plantez salcie
cu care să te întâmpin



*dacă stăm să ne gândim
oricum am lua-o dă cu minus
în loc de lumină, în loc de întuneric
dumnezeu ne-a lăsat ochii lui
în loc de oameni, brațe
în loc de un nume, glasul său ș.a.m.d.


din această zi ridic cumpănă


îți spun charon, perfecți am fi
numai dacă tălpile noastre ar aduce
cu niște măturători care îngrămădesc
soarele cu umbră cu tot
într-un ghiveci de orbi

ne dăm seama că suntem pierduți
abia atunci
un fluture cu becul în brațe
ne vânează

întregi,
numai dacă am fi în stare să nu
privim în urmă