Am adormit la ora mea obișnuită.La un moment dat m-am trezit și am deschis ochii.Fiind cu fața spre perete,mi-a plăcut lumina aurie,ireală,fără umbre,care invadase camera.Am privit spre tablourile de deasupra patului,luminate cu aceiași nuanță transparentă.Le puteam distinge clar imaginea,culoarea.
-Doamne,ce lumină plăcută,oare s-a făcut ziuă sau răsare soarele?
De obicei cînd mă trezeam noaptea,vedeam umbra ferestrei de la hol proiectată pe peretele din fața mea, chear și lustra lăsa niște desene pe tavan.M-am gîndit că este dimineață și am privit spre ceasul de deasupra biroului.Era ora trei și zece minute.Am deslușit cadranul ceasului fără să aprind veioza.Lumina aurie totuși începuse să dispară.M-am răsucit pe cealaltă parte și am privit spre afară,dar era întuneric.Abia atunci am aprins veioza,puțin speriată.
-Oare cum s-a luminat camera în toiul nopții?
De multe ori m-am trezit în noapte sau n-am putut adormi dar niciodată nu am mai văzut această ambianță în interiorul camerei. Indirect lumina pătrunde dinspre exterior prin fereastra holului dar dacă ar fi pătruns pe acolo ar fi creat umbre.Devenisem agitată.Cîndva,mai demult, tot așa m-am trezit în noapte și am avut o trăire neplăcută,însă cu final fericit.Cred că sufletul meu mă părăsise,uitînd de atribuțiile lui și atunci cînd creierul s-a deșteptat, el s-a aruncat în pieptul meu ca un bolovan.Acum mi se pare ireal dar atunci am fost zguduită la revenirea lui.Norocul meu că n-a întîrziat prea mult.Așa am înțeles că sufletul locuiește undeva în zona inimii.Aducîndu-mi aminte de această întîmplare,parcă mi-am văzut sufletul la o întrunire spirituală la mine acasă.Deși am fost speriată pe moment,accept micile lui zburdălnicii cu rugămintea de a rămîne lîngă mine,pînă îmi voi încheia socotelile cu viața.După ce am întors întîmplarea pe toate părțile,am hotărît să mă liniștesc și să adorm.Și chear am adormit.Dar întîmplarea va rămîne multă vreme ca o enigmă spre care mereu voi reveni nelămurită.