lutu s-a arătat către seară la spartul târgului tocmai când ungurul acela falnic dela cuptorul de fier căruia i se dusese vestea de mare și de tare ce era făcea tot felul de comedii cu un sac plin cu boabe de grâu învârtindu-l ca pe degete de parc-ar fi fost o prăpădită de perină spre desfătarea mai ales a suratelor adunate în jurul lui ca la urs care chicoteau întărâtate de atâta plăcere atunci când îl vedeau cât de chipeș și de bărbat poate să fie făcându-l să se umfle în pene de mai să crape de fudul ce era

nu s-ar fi putut spune ce anume nu i-a plăcut din ceea ce-i vedeau ochii în primul rând pentru că puține erau cele care-i plăceau lui lutu cu adevărat destul că a mârâit ca lupul după cum avea năravul atunci când i se părea că ceva dă să-i stea împotrivă și s-a uitat pe sub sprâncenele ele însele sălbatice cu căutătura aceea afundă și rea pe care i-o cunoșteau cu toții încât muieretul s-a împrăștiat în numai câteva clipe ca un ciopor de ciute când dă fiara

-dă-te-n lături creștine nu-ncurca lumea! - s-a răstit el la ungurul care rămăsese prostit în mijlocul lărgământului cu sacul acela atârnându-i din mână ca o mortăciune nevenindu-i pesemne să creadă că se întâmplă ceea ce se întâmplă neputând să creadă că chiar are înaintea ochilor arătania aceea ca venită de acolo de unde se bat munții în capete căreia părea că nu-i pasă de cine ori de ce îi stă în cale ca unui puhoi ori ca unui pârjol care nu cunosc alte opreliști în afara celor aflătoare în propria alcătuire

iÈ™tenem!-a icnit ungurul în cele din urmă aproape sufocat de mânie semănând tot mai tare cu un căpcăun care chiteÈ™te cum să apuce È™i să înfulece fiinÈ›a care ìndrăznea să-l sfideze...

îl cântărea pe lutu din priviri părând că-i mestecă imaginea între dinți cu dușmănie ca pe ceva ce trebuiește să piară astfel mărunțit până la neființă și în măruntaiele sale

nu i-o fi priit pesemne întrutotul ceea ce mesteca văzând pentru că a rămas pe dinafară clipa aceea de șovăială asupra căreia a revenit dealtfel cu o anume grabă în vreme ce un rânjet i-a întins buzele mari și groase urâțindu-l dintrodată până și în ochii celor mai înfocate admiratoare

-dacă așa zici- a dat el răspuns lucind în priviri întreaga răutate adunată în rânjetul acela care-i mai adăsta încă pe chip-dacă așa zici atunci așa să fie...frate! - a hotărât în cele din urmă trântind sacul doldora la picoarele lui lutu cu o bufnitură care a făcut să se cutremure pământul după care a dat să se ducă...

-ia-ți și jucăria ... frate!- l-au ajuns din urmă vorbele lutului care semănau cu o șfichiuire de bici și care părea că au căzut tocmai astfel pe spinarea cât un deal a ungurului
-naa!...a făcut acesta oprindu-se o clipă - jucăria ți-o las ție - a aruncat el peste umăr reluându-și mersul acela agale care părea că ar aștepta el însuși ceva

se adunase lumea de-acum ieșiseră până și ăia din cârciuma acoperită cu paie a lui ciupăitu aflată taman în buricul târgului sub nucul acela care de o mulțime de ani de-acuma da să se prăvălească peste ea și peste lume fără să se cunoască vreun suflet căruia să îi pese cât de puțin-oamenii simțind că sunt pe cale să fie martorii unei întâmplări care va merita să fie ținută minte

se întorseseră sfios și în același timp cu recunoscuta-le încăpățânare până și femeile în sângele acestora supraviețuind patima pentru înfruntările dintre bărbați încă din vremurile în care ele erau întotdeauna premiul cel mare

nemaibăgându-l în seamă pe ungur ca pe ceva de-acum trecut nebăgând în seamă pe nimeni după cum avea obiceiul lutu rămăsese de unul singur acolo în lumea lui cu sacul acela care îi ajungea aproape până la brâu dinainte la care se uita tot mai ca din vârful unui munte până acolo unde pentru o întreagă lume de față a părut că sacul începe să se micească pe măsură ce privirea lutului adastă asupră-i ori că el însuși începe să crească și crește...până când îl copleșește cu totul...

și-a lepădat traista cornul ferecat în aramă și toporișca în cele din urmă după care împreunându-și mâinile la spate s-a aplecat din șale și în tăcerea așternută ca o lespede împrejur în care nu se auzea decât vuietul stins al apei care trecea pe alături în verdea ei nepăsare și-a înfipt dinții ca într-o vietate care ar fi urmat să piară astfel în sacul doldora de dinainte-i

fălcile lutului păreau de-acum de oțel chipul lui în nemișcarea-i încordată chiar ca cioplit spinarea care se arcuia involt sub cămașa de cânepă ca de piatră picioarele care păreau a fi doi bulumaci înfipți zdravăn în opincile diforme așa cum stăteau ascunse în albedața îndoielnică a ițarilor păreau în stare să susțină însuși cerul în vreme ce brâul lat de piele care-i încingea mijlocul părea că este un cerc de fier gata să pleznească de atâta străduință de a ține laolaltă ceva pe cale să se destrame dintr-o clipă în alta

ceafa lutului s-a mai lățit pe-atata iar sub pielea grumazului dintrodată roșie ca focul și buburuzată de parc-ar fi fost de găină funii și gujbe mai mari ori mai mici păreau că ar lucra din răsputeri în acest tot care era lutu însuși întru același țel la care nimeni din cei de față aflători nu îndrăznea parcă să se gândească atât părea acesta a fi de cu neputință de cuprins

ajuns din urmă de această nefirească liniște ce da parcă să cedeze ea însăși de atâta încordare până și ungurul se oprise undeva nu departe de unde se holba la omul acela ciudat care își înfipsese dinții în sacul cu grăunțe neînțelegând mare lucru din ceea ce-i vedeau ochii

șovăind ori numai vrând să lase lumea să se uite pe îndelete-nu s-ar fi putut spune-lutu s-a îndreptat cătinel din șale cu sacul acela greu și mare atârnându-i din gură ca o limbă nemaivăzută arătând mai înfricoșător decât oricând de cât îi schimonosise efortul trăsăturile...

părea că se uită în sine nu înafară ori că se uită la ceva ce nu poate vedea decât el și care ar avea o strânsă legătură cu puterea aceea de-a dreptul neomenească pe care o arăta celor din jur chiar că spre ținere de minte

smucitura care venea ca din străfundul pământului prin lutu până la sacul pe care îl ținea în gură a făcut ca prin mulțime să treacă un fel de geamăt ca și cum cei de față ar fi luat parte cu tot ceea ce erau ei în stare la efortul acesta nemaipomenit care tocmai se consuma sub ochii lor...

slobozit dintre fălcile lutului ca o încununare a acelei grozave smucituri sacul a făcut o tumbă peste îngrăditura pieței prăvălindu-se cu întreaga-i greutate în apa care s-a ferit din cale-i sărind speriată în toate părțile

-iștenem! - a icnit iarăși ungurul arătând ca unul care tocmai a primit o lovitură de par în moalele capului... tumultul a izbucnit de parcă n-ar fi așteptat decât vorba asta a lui să o facă

nepăsător lutu se uita pe mai departe de parcă n-ar fi văzut pe nimeni de parcă n-ar fi auzit nimic după care și-a luat angaralele de pe unde le lepădase i-a dat un brânci lunii care tocmai ieșise de după stejăriștile șutei dând-o de-a berbeleacul ca pe o buturugă oarecare și-a făcut loc prin desișul stelelor și dus a fost...