Șeful meu, domnul Georgică,
Om integru, respectat
La birou, la una mică,
De tot natu-i salutat (!)

La frizer, la lăptărie,
Prin talcioc și când mai iese
Cu Tănțica lui nurlie,
De șoferi și florărese,

Chiar și-afar’, în deplasare,
Fi’nd a’ lui subordonat,
N-am văzut vreunul care
Pe el nu l-a salutat,

Până luni, la Eforie,
Când făcurăm un ocol,
Delegați la Cisnădie,
După colț, la Techirghiol,

Să ne ungem cu noroi,
Că din iarnă, din Bucegi,
Reumatici amândoi,
Leac mai bun nu-i să te dregi,

Numai că, unși cu noroi
De la tălpi pân’ la chelie,
Dezbrăcați, ca dracii goi,
Cin’, pe șefu’, să-l mai știe (?!)

Arătând în fundul gol,
(Mă iertați de-acest cuvânt)
Sub beneficul nămol,
Toți o apă și-un pământ,

Pân’ ce-apar vreo câțiva inși,
Cum ședeam noi la uscat,
Ne măsoară și…surprinși,
Cu respect m-au salutat,

Ca apoi, mai mulți din gloată
Exclamând “ooo !” se mirau,
Și-unii chiar, ca la armată,
Cu-n salut mă onorau ,

Că de marți, șefu’ meu, Gică,
Din orgoliu, fanatism,
Mă urăște,-mi poartă pică,
Pentru-al meu…reumatism !

Valeriu Cercel