demult niarne simt că locul meu
nu se află în văzul lumii și nici ascuns
în adâncimi de întuneric adeseori îl regăsesc
în prejma unei fărâme de cer căruia bătăile
zgomotoase ale inimii mele îi despică
tăcerea-apăsătoare demult niarne prin mine
nu mai curge vreun strop de liniște și toate
întrebările-mi cad în fundul sufletului îi
mulțumesc pentru întreaga-i înțelepciune abia
reușește să-mi spele nopțile de gânduri am încetat
să mai sper la raiul din ce în ce mai istovit
de pulberea pământului sau să țin piept iadului
ce-și scaldă sufletele în strălucirea stelelor
e mai mult decât o nepăsare a mea niarne iar lipsa
aceasta de izbândă asupra veșniciei îmi îngreunează
păcatele precum se-ngreunează trupul de la sărutul morții
da niarne poate locul meu nu se află aici ci la căpătâiul
unor veacuri mai lungi în care dumnezeu plămădește
o nouă iubire nedezlipită de mine poate că tot fariseismul
ăsta a căpătat un iz vetust iar ochii mei nesătui după
un idol adevărat își plâng lacrimile tristeții oh știu că
voi păși peste abisuri și-mi va îngheța sufletul de spaima
uitării mă-nchin niarne ultimului amurg să-mi ascundă mai
bine în piept raza lui de lumină să mă oprească din plâns
până când trupul și sufletul meu vor ști ce vor



16 mai 2011