agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-05-18 | |
în curtea spitalului făcuseră împământare iubirii
să nu trăsnească aiurea orice pacient sau asistentă cei ce se internau primăvara veneau cu fereastra de acasă și priveau în scop vindicativ cum înfloresc caișii toamna bolnavii se ascundeau care mai de care prin wc-uri și recitau bacovia mai e de menționat că la secția de neurochirurgie singurii vizitatori erau niște ceasuri vechi care între orele 15.00 și 17.00 își târau limbile ruginite din salon în salon iar pacienții (sub influența perfuziilor dulci-amărui) le spuneau bancuri deocheate compuse chiar de ei în timpul liber dintre operații diagnosticul lui D. «lipsă acută de idei» nu era pe deplin justificat el scrisese două nuvele și o piesă de teatru pe care plănuia să le transcrie pe coli a4 noi cumpărate chiar anul acesta de la librărie într-una din serile când bea sirop de vișine cu sifon în cabinetul doctorului T. D. i-a cerut hotărât să scrie chiar el o rețetă pentru un pacient irecuperabil: «dimineața la ora nouă (în fața unei case părăsite) sub îngrijirea a două-trei ursite se face infuzie cu rouă se lasă câteva cuvinte nespuse la macerat se administrează după trei zile pe jumătate călare cu coama calului înnodată bine de soare după care nu se vorbește până la înnoptat în cea din urmă zi de tratament când gândurile și-alte lucruri zburătoare dorm toată puterea cuvântului se-ngroapă la rădăcina unui pom (de preferat cu umbra deasă și verdele cât mai strident)»
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate