afară e ploaie de melci
le crapă cochiliile
cad pe pervaz și le crapă cochiliile
se preling pe geam cum îngeri fără de aripi

stau ascuns de perdeaua roșie
tresar la fiecare bufnitură
ei cad și cad pervazul e plin de mucoasa lucie

dacă aș deschide fereastra aș întinde mîna
cîtă bunătate ar încăpea între vinișoarele mele umflate

nu am curaj doar privesc cum umbrele se adîncesc în parchet
mă aplec instinctiv să curăț mizeria
chiar m-am gîndit să schimb parchetul și geamurile și casa
să mă mut într-o cochilie fără jertfă de sînge

uneori mă strîng în mine spre punct
deschid palmele să nu explodez
ciuperca aceea mare ce acoperă lumea plină de praf
ciuperca atomică nu voi fi eu

afară plouă cu melci nu cu mercur
stau după perdea nu în buncăr
și totuși respir greu

prietenii se ascund sub pămînt și mă strigă
tinere să nu aluneci pe urmele umede
așteaptă cîteva ceasuri
se vor usca în razele soarelui.