agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-05-26 | |
*
Cu mulți ani în urmă Arcibald m-a sfătuit să nu folosesc vocabula „irefutabil” pentru că, dacă nu dă de bănuit, atunci, cu siguranță, vom fi catalogați și trecuți, irevocabil, în categoria indezirabililor dezidenți ce fac/trimit (apel/uri?!) către tot soiul de gratuități – ei bine, cu asta mi-a-nchis gura, dar numai pe jumătate!... resturile ființând prin gura lumii absolute: O! U! Ã! i-am spus, numai că el m-a „intermediat” cu ceva, spunându-mi că U e-o consoană teribil de bine bătută-n cap. ** Ce mai faci?, l-am întrebat, nu ca să mă aflu-n treabă, iar el mi-a răspuns că după ce a-ndurat (din prima zi de naștere, ca toți cei ce mai suntem!) sumedenia de penitențe constant reglabilă crescător, a ajuns să vrea să-i fie vândută (sumedenia!) fără contra-cost și fără o băgare-n seamă, iar eu i-am spus că denaturează sensul și mersul lucrurilor, însă, la rândul său, mi-a spus că nu se aștepta să petreacă o astfel de escapadă blasfemică (asta survenind chiar când eu îmi dregeam glasul, de mai multe ori, înainte de a-i răspunde, deși n-aveam îndoieli cum că tot prin lumea presupunerilor planăm, așa că, iar, m-am simțit, vorba jurnaliștilor, un pic debusolat politic!), însă, eu, mi-am revenit citându-i, numai, din memorandumul „Avem dreptate”, adică: „... nu suntem, noi, numai niște ordinari ce pândesc și vânează foloase necuvenite...”. *** Și ce dacă, personal (da, sigur că da!), ne simțim așa cum, probabil, se simte o pereche de pantofi îndelung folosită... de nici atunci când nu numai că-i vizibil că-i stâlcită, recurgi la ea cu bună intenție, chiar de mai sunt și pietricelele rămase, ba, chiar, după toate aparențele, renunțând din proprie inițiativă la una, ori la toate părțile lor definitorii: talpa, tocul, șiretele... numai că Arcibald mi-a spus că nici nu se mai punea problema să facem o mișcare pentru o viață sănătoasă, pentru că vom fi ridiculizați și că, fără doar și poate, vom fi țintuiți, morțiș, în ceea ce se numește „înșelatul aparențelor”, adică exact ca atunci când intenționăm să ne ducem cu preșul confrații. **** Mi-a mai spus că eu, ei bine, că-s o prefăcătorie, eu fiind de acord.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate