Uneori mici observații sunt punctul de plecare ce duce la modificări majore în știință și filozofie. Practic orice schimbare de paradigmă în cunoașterea umană a plecat de la un om uimit, cu gura căscată, scărpinându-se în cap.
A venit vremea să fac și eu contribuția mea, atrăgând urbi et orbi atenția asupra misterului frizând misticitatea, prin conotația sa antitermodinamică, a soartei șosetelor masculine la spălare.
Deși în nuanțe relativ limitate, șosetele heterosexualilor vin în perechi identice, pe care manufacturierul, probabil avizat de relativitatea relației dintre capricioasele elemente vestimentare, le capsează împreună cu fermitatea cu care pastorul încearcă să lege oamenii pe vecie.
Recunoașterea acestui pattern îmi dă încredere în a afirma că probabil niciodată nu am achiziționat șosete neîmperecheate.
Revenind însă la observațiile mele (la fel de obsesiv cum Galileo își îndrepta luneta spre Jupiter, murmurând "ce-or fi puriceii ăia?"), nu pot să înțeleg procesul prin care, deși modul în care utilizez șosetele este impecabil, cu grijă accentuată la încălțarea lor simetrică (atât cât este masculin posibil), la descălțarea lor aproape concomitentă (oricât de pasional ar fi momentul descălțării) și la poziționarea lor cu îngrijire în sacul de rufe murdare, trăiesc săptămână de săptămână, în momentul în care întind ciorapii spălați pe masă cu grija cu care ciobanul își mână caprele în țarc, constatarea faptului că numărul celor neîmperecheați și mai ales a celor neîmperecheabili crește constant în detrimentul celor aflați într-o relație funcțională.
Dacă aș fi un fel de Băsescu al lumii picioarelor și, ignorând vreun referendum făcut de garderoba mea, boicotat de tricouri, cămăși și cravate dar cu participarea tuturor ciorapilor, rezultând într-un vot negativ al acestui segment al electoratului meu de bumbac, aș înțelege această anarhia prin dorința lor firească de a emigra la altul mai democrat.
Cu toate astea și asumându-mi riscul de a nu cunoaște părerile lui Ciuvică, Pora sau Badea, îmi pare că nu este totuși vorba de o grevă, prin care ciorapii mei să refuze coborârea în șutul ghetelor mele.
Explicația nu pare atât politică cât de natură metafizică.
O bănuială firească a căzut asupra mașinii de spălat. La urma urmei cine îmi poate garanta că interiorul Electroluxului meu nu a fost proiectat de suedezi sub forma unui mic reactor de avangardă, scăpat uneori de sub control, care proiecteazând rufele în general și ciorapii în particular într-o lume mai curată, cu prețul lungirii, deșirării, decolorării sau pur și simplu rătăcirii prin unul din universurile paralele, probabil irezistibil din perspectiva textilă a șosetei masculine.
Deși coerent acest gând nu poate explica de ce, totuși, nu mai găsesc măcar vreodată în vraf ciorapi străini, din altă galaxie, precum și faptul încă și mai tulburător ce pare a denota imunitatea rufelor nevestei, inclusiv ciorapii ei multicolorați, la acest proces ipotetic.
O altă ipoteză de nuanță psihologică ar implica femeia modernă, care recunoscând eșecul armelor tradiționale, de la cicăleală, la îmbufneala semnificativă, găsește în vopsitul, alungitul și pititul șosetelor arma extremă de demascare a incapacității masculine de organizare. Deși există merite în această teorie, având în vedere că propria nevastă nu -mi spală ciorapii mai des decât îi fac eu șuvițe, nu pot corobora faptele în mod suficient. Aștept ca totuși, colegi de gen să îmi comunice propriile lor observații în domeniu, eventual rezultatul mărturisirilor în regim de interogatoriu.
Avem deci pe de-o parte o acumulare nefirească a șosetelor celibatare iar pe de altă parte realitatea deprimantă a numărului descrescând a celor ce încă se iubesc.
Părerea mea este că faptul trebuie studiat serios, granturi generoase trebuiesc aprobate și oameni doxați vor trebui să se aplece asupra problemei.
Cândva un articol pe această temă va fi editorialul revistei "Nature".