și i-am spus vulpea argintie

asta e tot ce contează acum. ne certăm des
de fiecare dată ne împăcăm. apoi zâmbim
facem dragoste/ spălăm vase/ citim.
dar știm că e ceva defect în noi
suntem stricați, alex, spunea

și adormim
iar când dorm simt cel mai bine stricăciunea
asta care se întinde prin noi ca iedera
ne trezim/ bem apă/ multă apă
ca și cum am vrea să umplem golul unei mări
secate/ fumăm o țigară/ nu ne spunem nimic
de parcă între noi coboară o ceață din vată de
sticlă. apoi dormim din nou. ne trezim mai
tragem o gură de aer ca să dormim din nou.

și i-am spus vulpea argintie

pentru că mă gândesc la siberia. la frig. frigul
acela care-ți intră prin piele până în măduva
oaselor. îți intră în craniu apoi și se joacă de-a
înghețul cu mințile tale/ taie soarele și-l stinge
în ape/ cerul e un patinuar decupat prin care curge
alb.
apoi vulpea argintie îți sare la gât și mușcă.
până la sânge.
nu mori. dar știi ce urmează. aștepți asta
și toate gesturile tale sunt inutile/ fără viitor.
ca și cum ai mișca pânza în care te-ai prins
și ai chema păianjenul. dar nu. nu faci asta.

ridici o mână în slow motion te dezmorțești
lași corpul să atârne greu și aștepți

aici
în cel mai
friguros tunel din cea mai argintie vulpe