Moto:
Deci iarăși le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.
Ioan, 8:12

Orbecăind, am rătăcit neștiutor pe cărările pline de neprevăzut, rănindu-mi picioarele prin rugi și bolovănișuri, plângând în arșiță ori în colțuri de stânci pustiite. Mi-am spălat durerea în tulburea apă de lac ori de râu, în stropii de ploaie, pe care-i priveam îndelung cum lunecă-n tremurul firavelor frunze sau fire de iarbă, fără să-mi fi văzut vreodată chipul ori culoarea ochilor.
Ajuns undeva, fără să știu unde sunt, cu trupul vlăguit și sufletul adânc sfârtecat, mi-am ridicat privirea spre ceruri și am văzut soarele urmărindu-mi atent rătăcirea. Am privit îndelung, de jur împrejur, să înțeleg și m-am văzut singur.
- Unde mă aflu, Doamne? Care izvor îmi va răcori fruntea-mi înfierbântată de gânduri? Ce fulger ori limbă de foc mă va lumina să pot înțelege ce se întâmplă cu mine?
Nu m-am speriat. De câte ori privisem în jur și nu văzusem? De câte ori ascultasem și nu auzisem? Acum urechile mele ascultau și auzeau, ochii mei priveau si vedeau... Rămas nemișcat, cu tâmplele-n palmele ce nu receptau pulsul, am auzit cum se ridică seva, prin vase-mpletite, până la ultimul ram și am observat, uimit de constatarea neașteptată, creșterea uniformă, continuă, a pomilor și plantelor de tot felul. Pulsa viață în jurul meu și, cuprins de disperată tristețe, simțeam că în mine se naște o stare nouă, necunoscută până acum: Uimirea!
Un anume ceva, în subconștient, mă îmboldea să acționez în consecință. Cineva îmi vorbea și nu știam cine. Eram chemat și nu deslușeam chemarea. Se lumina ceva în mine și, brusc, am înțeles!
Întorcând capul încet, mi-am fixat hotărât privirea-mi tulbure pe discul de foc, rugându-l să-mi trimită o rază și, mai înainte de a înțelege ceva, am primit Lumina, o lumină puternică, înmănuncheată în steluțe cu petale albe și roz ce acopereau pământul. Cireși și nuferi, caiși și magnolii, se culcau pe țărâna de sub picioare învăluind-o cu Lumină. Drumul de țară se destrăma și mă-ndemna să urc serpentinele străjuite de verdele crud izvorât din coroane înalte, părând să coboare din albastrul senin al înălțimilor…
Iar eu am alergat desculț să-mbrățișez izvoarele ce mă-ntâmpinau cu mirosul pur al florii de colț.