Scriu aici, fiindcă aici mă simt acasă. Scriu aici, fiindcă îmi sunt fidelă mie în acel statut de acasă... fac greșeli, recunosc... nu mai văd bine... acum de exemplu mi-e lene să-mi caut ochelarii... e totuși, duminică... e permisă starea de lene obraznică... locuiesc lângă mare și totuși, în vara asta nu am văzut niciodată marea de aproape... să-mi fie rușine! gata, mi-a fost rușine și mi-a trecut... am o tastatură de toată mândrețea... nu bate toate literele la intensitatea lenii mele de azi... Ar trebui să fiu mai energică... mai violentă cu tastatura, sau poate ar trebui să cumpăr alta... Puținii prieteni care mi-au mai rămas deasupra pământului mă trag de urechi (imaginar desigur) pentru că nu mai scriu... E dificil să treci prin acel sentiment de tinerețe fără bătrânețe, să rămâi același, când comunicarea ta se adresa tocmai acelora care azi sunt dincolo... Viața merge mai departe, spun unii și alții... ce te faci însă, când acest mai departe e foarte departe, de neatins în condiția de om fără proprietăți paranormale? Am optat pentru luciditate, mi-am programat creierul să fie cuminte, să nu ma accepte băsmelile, po-veștile despre ce-o să fie când ar fi să fie... Am un creier cuminte... draguțul de el... La ce îmi folosea mie să știu că X o să moară, că în localitatea Z va fi un cutremur devastator? Oricum po-vestea - visul cu întâmplarea cu pricina mă atenționa cu o zi înainte, în cazul unui cutremur cu cateva ore mai înainte? Cum să te duci să-i spui lui X, stai CU MINTE, finndcă azi o să mori? Sau, să dai telefon nu știu cărei țări de pe mapamond, să spui că în două ore se va produce un cutremur? Nu, mulțumesc de așa capacități, mai bine lipsă, i-am spus eu creierului meu, pe care l-am socotit stricat... "Fericiți cei săraci cu duhul"... este o sintagmă adevărată... ceea ce nu știi nu te afectează... Am ales ignoranța în materie de viitor apropiat, fiindcă adevărul nu trebuie cunoscut întotdeauna... uneori adevărul poate ucide, deși intența ar fi de a salva...
Mi-am păstrat convingerea că fiecare clipă trebuie trăită frumos, în iubire, cu sentimentul existenței lui Dumnezeu, că e important prezentul de care nu trebuie să-ți fie niciodată rușine... suntem oameni, avem dreptul la greșeli, cum tot așa. avem dreptul de a învăța din aceste greșeli că putem fi mai buni întâi față de noi înșine și abia apoi în fața opiniei publice... dacă nu ne întrecem pe noi înșine în slăbiciuni și în decizii eronate, zadarnic ne-ar aclama greșelile sau slăbiciunile, unii ce ne-ar crede virtuoși doar pentru o falsă accedere la soclu... nemurirea nu are gust de piatră sau bronz! Are gust de văzduh și lumină!