Hai să vă spun o „poveste”!
O istorie subiectivă a extinderii Muzeului Tehnic

Înainte de a vă introduce în atmosferă cu misteriosul „a fost odată ca niciodată ...” pentru a capta atenția, am să fac o remarcă. Valoarea patrimoniului industrial, chiar când există, înglobată intrinsec, într-un monument oarecare dar nu este înțeleasă ca atare de comunitate, se poate pierde, distruge, neantiza.
Probabil foarte mulți dintre dumneavostră ați auzit de Uzina Electrică Filaret care pentru București reprezintă un bun de patrimoniu industrial. Valoarea ei constă atât în faptul că a fost prima uzină electrică de mare putere, capabilă să alimentze capitala în 1908, dotată ulterior cu cele mai mari grupuri Diesel (1940), dar și de construcția în sine, beneficiind de semnificative particularități: are fundația pe bușteni de stejar, subsolul fiind mlăștinos, iar arhitectura ei este asemănătoare prin monumentalitate, arcade, bolți etc., clădirilor industriale din nordul Franței.
Dacă fosta uzină ar fi azi demolată, se pune întrebarea, ar constitui acest fapt pentru comunitate o pierdere, mai ales că rechinii imobiliari abia așteaptă să ridice în zonă alte construcții de locuințe?
Prin 1975 directorul de atunci al Muzeului Tehnic, Ioan Mozeș, a reușit să convingă pe viceprimarul capitalei că Hala uzinei Filaret, este potrivită pentru extinderea Muzeului Tehnic aflat în vecinătate.
Încurajat de o adresă oficială a viceprimarului, directorul Ioan Mozeș a comandat proiectul de extindere a muzeului, executat de Institutul Proiect București. Se avea în vedere construirea unei galerii subterane, între cele două clădiri urma să fie amenajată secția Istoria Mineritului în România iar în hală, Istoria Iluminatului, a Comunicațiilor și Industriei Electrotehnice
Tot în vecinătatea Muzeului se afla și Uzina Energoreparații, al cărei director, A. S. avea mare trecere la conducerea de partid a Sectorului 4. Așa că a mers în audiență la primarul de atunci, G. N. și l-a convins că Hala e mai potrivită pentru a aduce importante beneficii economice, respectiv amenajarea unei secții industriale pentru rebobinarea generatoarelor electrice defecte.
Acestea urmau să fie transportate în București din centralele și hidrocentralele electrice răspândite în toată țara.
În acest scop, ultimele grupuri Diesel din vechea centrală dezafectată au fost date la fier vechi, rămânând din fosta uzină podul metalic rulant, tip macara, păstrat cu aceiași destinație și în noua formulă productivă, ridicarea și transportarea motoarelor.
Odată cu amenajarea Uzinei Filaret ca Hală pentru reparația motoarelor electrice, Banca de Investiții, prin reprezentanții ei, încheia anual un proces verbal de amendare a subsemnatului, (din 1977 conduc Muzeul Tehnic) pentru nepunerea în practică a proiectului de extindere a Muzeului Tehnic.
Cum drumul spre Hala Filaret devenise „închis” am făcut alte demersuri pentru dezvoltarea Muzeului Tehnic fiind implicate în această tentativă instituții reprezentative pentru acea perioadă CNST (Consiliul Național pentru Știință și Tehnologie), CCES (Consiliul Culturii și Educației Socialiste), Academia Română, Institutele de Cercetare și Proiectare și în special ISPE (Institutul de Studii și Proiectare Energetică) etc.
A fost elaborată tema de proiectare pornind de la datele furnizate de muzeu (fundații pentru exponatele de mare gabarit, deschideri - luând ca model Cazanul Babckok Wilkocs etc.) iar Institutul Carpați (șefă de proiect Anca Borgovan) a elaborat proiectul pentru muzeu în zona Plevnei. Urma ca această instituție să cuprindă douăzeci de secții (inclusiv o microsecție în spațiul destinat agriculturii privind apicultura la noi și în lume) reprezentând principalele domenii de activitate. (Mai înainte, arhitecta Anca Petrescu executase o machetă a Muzeului Tehnic având ca amplasament „Centrul civic” pe care o prezentase președintelui de atunci la Mangalia).
Clădirea, construită la roșu, după 1989, a devenit ținta unor dispute acerbe, se preconiza în acel spațiu un muzeu al artei contemporane (total impropriu pentru o astfel de destinație, ținând seama de deschiderile mari deși ministrul culturii A. P. considera că e cea mai bună utilizare. În acest scop, printr-un ordin ministerial a stabilit o comisie care să repartizeze spațiile mai multor instituții, inclusiv (o mică parte) Muzeului Tehnic apoi Casa Radio (de asemenea o destinație improprie) și în cele din urmă s-a adoptat ca soluție, tăierea și demolarea ei! (Când te gândești câtă energie umană s-a consumat pentru întocmirea acestui proiect și ce cost uriaș a presupus înălțarea clădirii, nu poți rămâne indiferent că totul s-a dus pe apa sâmbetei!)
În aceiași perioadă, (după 1990) Uzina Energoreparații s-a mutat pe platforma ICEMENERG și Hala Filaret a fost iarăși dezafectată.
Am apreciat (anul 1995) că este momentul să acționez într-o „nouă” direcție, (mai ales că obținerea clădirii construită special pentru muzeu în zona Plevnei, eșuase). În cele din urmă am reușit să-l conving pe domnul V. V., președintele RENEL (Regie provenită din transformarea Ministerului Energiei Electrice), că destinația cea mai bună a Uzinei Electrice Filaret este pentru extinderea Muzeului Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”.
Domnul V.V. a emis o hotărâre prin care se încredința spre administrare Muzeului Tehnic Hala Filaret și totodată cu sprijinul serviciului juridic din RENEL a fost înființată Asociația ARIST – Asociația Română pentru Istoria Științei și Tehnicii- care avea ca principal obiectiv dezvoltarea Muzeului Tehnic.
Ideea a plăcut domnilor E. T. și G. S. ... directorii FREB (Filiala de Rețele Electrice București unde Muzeul Tehnic fusese transferat între timp) și au dispus efectuarea cadastrului și a intabulării clădirii cu spațiul aferent ei. (curtea din jur cca. 4000 mp, iar spațiul din interiorul clădirii cca. 3000 mp.)
Domnul A. C., fost subaltern al directorului E.T., numit între timp director IDEB ... a întrevăzut o altă destinație pentru Hala Filaret și mi-a recomandat călduros „stai cuminte”.
- Această clădire nu e pentru muzeu, a zis el, și a șoptit, de nu te potolești ... vă iau cu totul, cu activ și pasiv, la IDEB.
Fac o mică paranteză. Domnul C. A. era „prieten” cu nea Costică, tâmplarul muzeului. „La un pahar de vorbă”, în timp ce nea Costică îi făcea țuica, (domnul C. primise o vie în zona Focșanului și aducea de-acolo strugurii în saci de plastic și după ce își prepara vinul, boasca o făcea țuică acasă la tâmplar) l-a întrebat pe acesta:
- Ce fel de om e Diaconescu de-o ține ca mațul Gaia, Hala Filaret-Muzeu, Hala Filaret-Muzeu ... ?
- Din câte știu nu se pot aranja afaceri cu el ... nici nu dă, nici nu primește ... i-a mărturisit nea Costică. (Întâmplarea am aflat-o de la tâmplar care dorea să-mi câștige bunăvoința după ce îl sancționasem fiindcă îl găsisem executând al patrulera coșciug într-o perioadă foarte scurtă, la primele trei îl „crezusem” când inventa povești privind destinația lor).
În una din acele zile ne-a vizitat directorul general din Electrica (RENEL devenise CONEL iar CONEL devenise Electrica), domnul M.G, care „m-a convins” că personal se va ocupa de extinderea Muzeului, investind miliarde pentru amenjarea secției exterioare a muzeului, construind o hală cu piloni metalici și două, trei nivele. Hala va avea la parter pereții din sticlă, iar la etaj...o amenajare modernă folosind energia solară în acționarea unor exponate.
Cum FREB-ul nu avea forța financiară pentru o astfel de investiție, muzeul a fost preluat cu activ și pasiv de IDEB al cărui director general era însuși domnul A. C..
Ca să ne arate că e om serios, domnul director general a fost de acord cu începerea unor lucrări în secția exterioară. Câțiva muncitori au săpat treisprezece gropi în aleea principală de vizitare din secția Mașini Industriale Parc și ... cam atât.
Totodată personalul muzeului a fost drastic redus, am fost îndepărtat din conducerea asociației ARIST la insistența domnului E. P., fost director al Direcției Tehnice din M.E.E. susținut de B. G. și ... academician G. D., iar pentru astuparea gropilor săpate cu atâta „entuziasm” în aleea principală ... și refacerea asfaltului, mi-au trebuit câțiva ani.
Între timp ARIST sub conducerea înțeleaptă a domnului E. P. s-a autodesființat, domnul A. C. a murit, domnul M.G. a ajuns la pușcărie și nici mie nu mi-era prea bine.
Totuși ca și înainte de 1989, ( când un distins arhitect a avut ca proiect de licență extinderea Muzeului Tehnic în Hala Filaret) o altă studentă, Irina Cristoveanu a susținut ca proiect de diplomă – Extinderea Muzeului Tehnic în Hala Filaret (La Institutul de Arhitectură există cca. 10 proiecte de diplomă cu tema Hala Filaret – muzeu)
În februarie 2003, datorită a altor numeroase demersuri, președintele țării s-a deplasat la Muzeul Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida” însoțit de mai mulți ministri și directori generali și au solicitat un nou studiu pentru reabilitarea instituției, extinderea acesteia în Uzina Filaret și amenajarea Parcului Carol I, ca Parc Național al Științei și Tehnicii.
La o primă evaluare, aceasta ar fi însemnat o investiție de 20 milioane de Euro.
AGIR (Asociația Generală a Inginerilor din România) prin domnul președinte Mihai Mihăiță, Academia Română prin academicianul Radu Voinea, Muzeul Tehnic și alte instituții au elaborat acest studiu.
Toate au rămas însă la nivelul unor entuziasmante aspirații.
Recent, la o manifestare ce s-a desfășurat la Universitatea Politehnică, domnul profesor M. G. (fost consilier al președintelui) mi-a mărturisit că proiectul privind hala Filaret nu s-a finalizat pentru că s-a opus în mod categoric guvernul!
Și, ca în orice poveste, ideea extinderii Muzeului Tehnic în fosta Uzină Filaret este continuată azi de tinerii din Asociația pentru Arheologie Industrială – AIR care au organizat recent la Institutul Cultural Român, 14-15 octombrie 2010, simpozionul „Patrimoniul Industrial pentru Comunitate”.

P. S.
Azi, iulie 2011, după atâția ani, privind în urmă, constat că nu am realizat mare lucru. La capăt de drum, ( peste patru luni împlinesc vârsta de pensionare) pot spune însă că am rezistat presiunilor, sau ofertei unor „cadouri” otrăvite în scopul înstrăinării unor piese din patrimoniu.