necugetat ar fi să treci
dintr-o urmă-ntr-alta
fără tresărit.


de ce să-ți faci griji
dumnezeu e la locul lui
într-un colț, cu privirea
fixă. niciun reflector nu-i
iscodește statura.


te întorci către ea, nu
mai are decât acești ochi,
un fel de călimară din care am
vărsat fiecare, părtinitor.
lasă cu bună știință loc de
fereastră. apăsarea face aerul
de-a dreptul disprețuitor.


nu mă înțelege greșit
dacă n-aș fi crescut atât,
probabil aș fi fost pe acoperișul
spitalului împărțind vată de zahăr
altor copii. în schimb, încep
să te întreb de ce nu există
unele lucruri ca de exemplu o cheie
numai bună de deschis ușa
tatălui sau
brațe care să nu mai plesnească
de la prima îmbrățișare.